Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, l-a acuzat pe miliardarul Elon Musk că răspândeşte "minciuni" legate de răspunsul autorităţilor la incendiile care devastează Los Angelesul, intensificând disputa lor asupra rolului dezinformării, scrie stirileprotv.ro.

Publicat:14.01.2025, 08:14

Preşedintele american ales, Donald Trump, şi Elon Musk, şeful Tesla şi SpaceX, care urmează să joace un rol major pe lângă republican, şi-au dublat criticile în ultimele zile faţă de gestionarea de către autorităţile din California a acestor incendii care au făcut cel puţin 24 de morţi.

Într-un mesaj pe platforma sa X, Elon Musk a dat vina pentru aceste incendii devastatoare pe "proasta guvernare la nivel statal şi local, care a condus la lipsa apei".

"Minciunile (lui Musk) scoase în evidenţă de pompieri", a răspuns Gavin Newsom duminică seara într-un mesaj pe X însoţit de o înregistrare video a miliardarului întrebând un pompier de ce există o problemă în alimentarea cu apă.

Acesta din urmă i-a răspuns că nu este cazul şi că există apă în "mai multe rezervoare".

Gavin Newsom l-a mai acuzat pe cel mai bogat om din lume că "încurajează jaful cu minciunile sale", după ce a distribuit o postare pe X, susţinând în mod fals că guvernatorul Californiei şi colegii săi democraţi au "dezincriminat jaful".

După achiziţionarea Twitter - în prezent X - în 2022 de către Elon Musk, al cărui cont personal este urmărit de 212 milioane de oameni, platforma a fost acuzată de multe media şi utilizatori că răspândeşte informaţii false şi nu alocă suficiente mijloace pentru a modera mesajele, informează Agerpres.

Chiar dacă seceta şi vânturile puternice au creat condiţiile potrivite pentru incendii, postările pe X au proliferat în ultimele zile, punând la îndoială politicile "progresiste" ale Californiei, precum programele menite să favorizeze diversitatea în rândul pompierilor din Los Angeles.

Dezinformarea legată de incendii a circulat pe scară largă şi pe alte platforme, precum Facebook.

Autorităţile au avertizat împotriva unei postări pe Facebook în care li se cere oamenilor să vină în California pentru a se alătura echipelor care curăţă zonele incendiate.

"Am dori să clarificăm că nu există o astfel de posibilitate", a precizat pe site-ul său Serviciul californian însărcinat cu protecţia împotriva incendiilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.