Președintele american Joe Biden a avut o reacție uluitoare când a fost întrebat cum crede că s-a descurcat în timpul dezbaterii cu Donald Trump, una care a ridicat semne mari de întrebare privind capacitatea sa de a continua în funcția de președinte al SUA, relatează MSNBC.

Publicat:28.06.2024, 12:24

„Cred că ne-am descurcat bine”, le-a spus Biden reporterilor care l-au urmat la un restaurant Waffle House din Atlanta, unde s-a deplasat cu soția sa, prima doamnă Jill Biden, și membri ai echipei sale de campanie.

Întrebat dacă are îngrijorări legate de prestația sa, președintele a răspuns că „nu”.

„Este greu să dezbați cu un mincinos, New York Times au scos în evidență că a mințit de 26 de ori. Minciuni mari”, a declarat președintele SUA.

Biden a fost întrebat apoi dacă suferă de o răceală, un lucru pe care l-a declarat echipa sa de campanie după ce timbrul vocii sale din timpul dezbaterii a ridicat semne de întrebare cu privire la starea sa de sănătate.

„Sunt bolnav”, a confirmat Joe Biden.

Dezbaterea prezidențială, un „dezastru” pentru tabăra lui Biden

În pofida comentariului său optimist privind dezbaterea, în tabăra democrată și presa americană, inclusiv cea care îi este favorabilă, cuvânt de ordine privind prestația sa a fost „dezastru” în condițiile în care a părut de multe ori confuz și a devenit inclusiv incoerent la un moment dat.

„Biden a fost aproape dureros de privit”, a declarat pentru HotNews.ro Alin Fumurescu, profesor român de filosofie politică de la University of Houston, într-un interviu „la cald” după încheierea dezbaterii. El s-a referit în special la prima parte a dezbaterii, în care a avut loc și acest moment.

CNN a prezentat primul sondaj făcut după dezbatere, acesta arătând că Trump a câștigat-o la mare distanță. Televiziunea americană a precizat că rezultatele vin de la un panel în care „republicanii pot fi un pic mai mulți” și că marja de eroare este mare, de 5%.

Chiar și așa, rezultatele sunt dezastruoase pentru președintele în exercițiu. Scorul la întrebarea legată de cine a câștigat dezbaterea a fost de 67% Trump – 33% Joe Biden. 

Puse unul lângă celălalt, cronologic, sondajele dezbaterilor arată astfel:

2020 prima dezbatere: Biden 60% – Trump 28%

2020 a doua dezbatere: Biden 53% – Trump 39%

2024 prima dezbatere: Biden 33% – Trump 67%

Prestația lui Biden este considerată atât de proastă încât în tabăra democrată și în presa americană au reapărut speculațiile privind eventuali înlocuitori ai săi pentru alegerile din noiembrie, un lucru încă posibil conform legislației electorale din SUA, dar considerat puțin probabil.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.