Din totalul de 446 de deputați și senatori aleși în 1 decembrie, 162 vin din partea partidelor de dreapta radicală: AUR, SOS și POT. Același număr de mandate îl au și PNL, USR și UDMR la un loc. În noul Parlament al României au intrat și politicieni care se află pentru prima dată în această postură, precum Lidia Vadim Tudor, Mugur Mihăescu sau Clotilde Armand. Nu au prins însă un loc în Parlament ministra Educației, Ligia Deca, fostul premier Florin Cîțu sau fostul primar al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone, relatează hotnews.ro.

Publicat:09.12.2024, 21:09

Câți deputați și câți senatori are fiecare partid din România

Din partea căror partide sunt cei 312 deputați din legislatura 2024-2028:

PSD – 86 deputați;
AUR – 63 deputați;
PNL – 49 deputați;
USR – 40 deputați;
SOS România – 28 deputați;
POT – 24 deputați;
UDMR – 22 deputați.

Din partea căror partide sunt cei 134 de senatori din legislatura 2024-2028: 

PSD – 36 de senatori;

AUR – 28 de senatori;

PNL – 22 de senatori;

USR – 19 senatori;

SOS România – 12 senatori;

UDMR – 10 senatori;

POT – 7 senatori.

Victor Ponta a prins un loc de deputat pe listele PSD

Printre cei care au intrat în noul Parlament român se află Victor Ponta, fost premier, care și-a dat demisia după incendiul de la Colectiv. El a candidat pe listele PSD, în Dâmbovița. În Parlament este acum și Allen Coliban, fostul primar din Brașov. El a mai fost senator în perioada 2016-2020.

Sunt și alți deputați care nu se află la primul mandat:

Mihai Fifor (PSD), fost ministru al Finanțelor;

Simona Bucura-Oprescu (PSD), ministra Muncii;

Mircea Fechet (PNL), ministrul Mediului;

Marius Constantin Budăi (PSD), fost ministru al Muncii;

Marcel Ciolacu, președintele PSD și actualul prim-ministru;

Marcel Vela (PNL), fost ministru de Interne;

Adrian Câciu (PSD), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene;

Kelemen Hunor, președintele UDMR;

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății;

Lucian Bode (PNL), fost ministru de Interne;

Raluca Turcan (PNL), ministra Culturii;

Cătălin Drulă (USR), fost lider al partidului și ministru al Transporturilor;

Sorin Grindeanu (PSD), ministru al Transporturilor și fost premier;

Printre numele noi care intră în Camera Deputaților se numără:

Mihail Neamțu (AUR);

Fosta canotoare Elisabeta Lipă (PSD), președinta Agenței Naționale pentru Sport;

Ramona-Ioana Bruynseels (AUR), fostă candidată la alegerile prezidențiale;

Gheorghe Piperea (AUR);

Mugur Mihăescu (AUR);

Lidia Vadim Tudor (AUR), fiica lui Corneliu Vadim Tudor;

Gigi Becali (AUR).

Diana Șoșoacă se întoarce în Parlamentul României, în Senat, colegă cu Nicolae Ciucă și Paul Stănescu

În Senat, printre numele noi care au reușit să ocupe un loc se numără Clotilde Armand (USR), fostul primar al Sectorului 1, care nu a reușit să câștige al doilea mandat la alegerile locale din iunie.

Alți politicieni care au mai fost membri ai Parlamentului și în mandatele trecute și vor face parte din Senat în legislatura 2024-2028:

Lucian Romașcanu (PSD), purtător de cuvânt al partidului și fost ministru al Culturii;

Nicolae Ciucă, fostul președinte al PNL;

Paul Stănescu (PSD), secretar general al partidului;

Cătălin Predoiu (PNL), ministrul de Interne;

Gheorghe Flutur (PNL), lider important în partid;

Vasile Blaga (PNL), vechi lider al partidului;

Sorin Cîmpeanu (PNL), fost ministru al Educației;

Monica Anisie (PNL), fostă ministră a Educației;

Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS (aleasă senatoare și în 2020, pe listele AUR, însă și-a dat demisia în iunie pentru a pleca în Parlamentul European).

Printre cei care nu au reușit să obțină un mandat în Parlamentul României se numără actuala ministră a Educației, Ligia Deca (PNL), fostul premier și lider al partidului Florin Cîțu (PNL) și fostul primarul al Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone (PSD). 

Partidul POT, care a reușit să obțină 24 de deputați și șapte senatori, este condus de Anamaria Gavrilă (aflată la al doilea mandat în Parlament, în 2020 fiind aleasă pe listele AUR). 

„Eu personal, în semn de recunostință, voi ține un post cu apă de trei zile și unii dintre colegii mei mi se vor alătura. Este un semn, o recunoștință pentru ce ni s-a dat”, a spus Gavrilă după ce partidul ei a reușit să treacă pragul de 5% și să intre în Parlamentul României.

Pentru a obține o majoritate (necesară pentru învestirea sau demiterea Guvernului, de exemplu) în Parlamentul României este nevoie de 234 de voturi. PSD, PNL, USR și UDMR, care negociază formarea unui Guvern, au împreună 284 de voturi, deci o majoritate confortabilă.

PNL, USR și UDMR, deci fără PSD, au împreună tot 162 de voturi, exact cât au AUR, SOS și POT.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.