Creștin-democrații (CDU/CSU) au câștigat alegerile legislative anticipate de duminică din Germania cu 29% și vor conduce cel mai probabil următorul guvern de coaliție de la Berlin, arată un exit-poll realizat pentru postul ARD. O victorie a revendicat însă și extrema dreaptă, Alternativa pentru Germania, care și-a confirmat susținerea electorală tot mai mare, sosind pe locul doi, cu 19,5%, cel mai bun scor din istoria partidului, scriu Reuters și Deutsche Welle. Social-democrații au sosit pe trei cu 16,5%, Verzii pe patru cu 13,5%, în vreme ce partidul Stângii a reușit un spectaculos loc cinci, cu 8,5%. Urmează jocul coalițiilor, dar numai după ce rezultatele finale vor fi clare, scrie hotnews.ro

Ultimul update: 23.02.2025, 20:17 Publicat:23.02.2025, 18:57

UPDATE 21:28 Donald Trump a salutat victoria conservatorilor.

„Se pare că Partidul Conservator din Germania a câștigat alegerile foarte importante și foarte așteptate. La fel ca în SUA, oamenii din Germania s-au săturat de agenda lipsită de bun simț, în special în ceea ce privește energia și imigrația, care a prevalat atâția ani. Aceasta este o zi mare pentru Germania și pentru SUA, sub conducerea unui domn numit Donald J. Trump. Felicitări tuturor – multe alte victorii vor urma”, a scris liderul de la Casa Albă pe rețeaua sa socială Truth Social.

UPDATE 21:13 Ultimele proiecții și coalițiile posibile

Conform celei mai recente proiecții ARD, conservatorii CDU/CSU au 28,6%. Extrema dreaptă AfD este pe doi cu 20,4%. Social-democrații SPD sunt pe trei cu 16,3%, urmați de Verzi cu 12,3%. Partidul Stângii are 8,5%.

Liberalii FDP au 4,7%. Alianța Sahra Wagenknecht – BSW ar rata, de asemenea, un loc în Bundestag cu 4,9%.

Marea coaliție (CDU/CSU și social-democrații)

O așa-numită mare coaliție a celor două mari partide de centru, CDU/CSU și social-democrații (SPD) de centru-stânga ai cancelarului Olaf Scholz, a fost considerată drept cel mai probabil rezultat al alegerilor, însă, conform primelor previziuni, cu 293 de locuri împreună, cele două partide sunt departe de o majoritate de 316 locuri.

Dacă rezultatele finale vor confirma că FDP și BSW nu vor intra în parlament, o mare coaliție ar fi totuși posibilă.

SPD și CDU/CSU au guvernat deja împreună de patru ori de la al Doilea Război Mondial – de trei ori sub conducerea fostei cancelare Angela Merkel.

Probabilitate: 60% conform Eurasia Group.

Coaliția Kenya (CDU/CSU, social-democrați, verzi)

Coaliția tripartită a lui Scholz, prima din Germania în ultimele decenii, s-a prăbușit din cauza luptelor interne în noiembrie anul trecut. Dar Merz ar putea fi forțat să găsească doi parteneri dacă FDP și BSW ating pragul de 5%, fragmentând alocarea mandatelor.

CDU/CSU, SPD și Verzii ar putea decide să formeze o așa-numită coaliție „Kenya” (numită așa deoarece culorile partidelor se potrivesc cu cele ale drapelului kenyan). Această coaliție este în prezent una dintre puținele posibilități matematice de a obține o majoritate, cu 374 de locuri, dacă FDP și BSW intră în parlament.

În timp ce conservatorii și Verzii împărtășesc unele puncte de vedere în materie de politică externă, cum ar fi necesitatea de a oferi un sprijin mai decisiv Ucrainei, aceștia sunt foarte diferiți în ceea ce privește politica internă și în special migrația.

Merz l-a criticat în repetate rânduri pe liderul Partidului Verzilor, Robert Habeck, a spus că este un ministru al economiei „ratat”, excluzând prelungirea mandatului său.

Probabilitate: 10% conform Eurasia Group.

Coaliția Germania (CDU/CSU, social-democrați, democrați liberi)

O altă combinație tripartită puțin probabilă ar putea fi coaliția „Germania” formată din CDU/CSU, SPD și FDP, denumită după culorile negru, roșu și auriu ale drapelului național.

O astfel de coaliție, posibilă dacă FDP ar intra în parlament, ar asigura o majoritate subțire cu 326 de locuri.

Ar fi dificil pentru FDP și SPD să găsească un teren comun, deoarece o dispută privind bugetul între Scholz și șeful FDP, Christian Lindner, care era pe atunci ministru de finanțe, a dus la prăbușirea coaliției tripartite și a declanșat alegeri anticipate.

Probabilitate: 10% conform Eurasia Group.

UPDATE 20:49 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a felicitat pe conservatori pentru victorie.

Felicitări lui Friedrich Merz și prietenilor noștri din CDU/CSU pentru câștigarea alegerilor parlamentare din Germania. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida relațiile bilaterale și securitatea continentului în aceste vremuri tulburi.

UPDATE 20:43 Cele mai noi proiecții – AfD a sărit de 20%

Conform celor mai recente proiecții, CDU/CSU adună 28,8%, în vreme ce AfD a crescut la 20,2%.

SPD este în prezent la 16,2%, Verzii la 12,7%, iar Partidul Stângii la 8,5%.

FDP este creditat cu 4.9%, foarte aproape de a intra în Budestag.

UPDATE 20:30 Cine este și ce vrea Friedrich Merz

Ursula von der Leyen este pe cale să se confrunte cu cea mai serioasă provocare la adresa conducerii sale de când a devenit șefa Comisiei Europene, în urmă cu şase ani. Şi nu va veni dinspre Viktor Orbán din Ungaria, ci chiar din partea presupusului ei aliat de partid, Friedrich Merz, care se pregătește să devină noul cancelar al Germaniei, relatează Politico, citată de News.ro.

Liderul în vârstă de 69 de ani al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) nu a făcut niciun secret din planurile sale de a se implica mult mai mult în afacerile UE decât Olaf Scholz.

Este o declaraţie de intenţie care a căpătat o semnificaţie geostrategică şi mai mare acum, când preşedintele american Donald Trump a semnalat că Europa va trebui să facă mult mai mult din munca grea de furnizare a asistenţei militare şi economice a Ucrainei.

UPDATE 20:36 O nouă proiecție arată că FDP și BSW nu intră în Bundestag

A treia proiecție realizată de ARD plasează conservatorii CDU/CSU la 28,9% și extrema dreaptă AfD la 19,9% .

Social Democrații SPD sunt la 16,2% Verzii la 13%, iar Partidul Stângii la 8,5%.

FDP (liberali) și BSW – Alianța Sahra Wagenknecht nu ar fi reprezentate în viitorul Bundestag cu 4,9 și respectiv 4,8%.

UPDATE 20:09 Eșec pentru social-democrați

Cancelarul german Olaf Scholz și-a recunoscut înfrângerea duminică și l-a felicitat pe contracandidatul său conservator Friedrich Merz.

„Acesta este un rezultat electoral amar pentru Partidul Social Democrat, este, de asemenea, o înfrângere electorală”, a declarat Scholz într-o primă reacție.

„Felicitări pentru rezultatul alegerilor”, a spus el în comentariile îndreptate către Merz.

Boris Pistorius, actual ministru al Apărării și posibil lider al SPD, a avut un cuvânt mai ferm: „Rezultatul electoral a fost catastrofal”, a spus el.

UPDATE 20:02 „Nu am fost niciodată atât de puternici la nivel național”

Lidera extremei drepte germane, Alice Weidel, a salutat duminică seara „rezultatul istoric” al partidului său, AfD, în alegerile legislative și a propus o alianță cu conservatorii pentru a guverna Germania.

„Nu am fost niciodată atât de puternici la nivel național”, a declarat Alice Weidel la sediul partidului său din Berlin, după ce AfD a obținut între 19,5% și 20% din voturi, dublu față de acum patru ani și un scor istoric pentru această formațiune anti-migranți și pro-rusă fondată în 2013.

„Mâna noastră va fi întotdeauna întinsă pentru a participa la un guvern și pentru a îndeplini voința poporului”, a declarat Alice Weidel, exprimându-și în special dorința de a „închide frontierele“ pentru străini și de a reduce impozitele.

UPDATE 19:48 Conservatorii germani vor face tot posibilul pentru a forma un guvern capabil să ia măsuri cât mai repede posibil, a declarat duminică favoritul la funcția de cancelar Friedrich Merz.

„În seara asta vom sărbători și de mâine vom începe să lucrăm”, a declarat Merz într-o primă reacție la Berlin, înconjurat de susținători.

„Lumea de afară nu ne așteaptă”, a spus el.

UPDATE 19:36 Coalițiile posibile conform previziunilor inițiale

Die Zeit a calculat numărul de mandate al partidelor pentru a explica ce coaliții guvernamentale sunt posibile:

Dacă FDP nu atinge pragul de cinci procente, CDU/CSU și AfD vor avea 353 de locuri, potrivit ARD.

CDU/CSU și SPD, o posibilă coaliție, vor avea 327 de locuri, CDU/CSU și Verzii, altă coaliție teoretică, doar 309 locuri. O majoritate are nevoie de 316 locuri.

Dacă FDP atinge pragul de cinci procente, scenariul unei coaliții cu trei partide – deci mai instabile – devine mai posibil.

CDU/CSU și SPD ar avea împreună doar 310 locuri. CDU/CSU, SPD și Verzii ar avea împreună 403 locuri, în timp ce CDU/CSU, SPD și FDP ar aduna 344 de locuri.

UPDATE 19:30 Cum au crescut – sau scăzut – partidele, în raport cu rezultatele de acum patru ani. Creștere ușoară pentru conservatori, creștere mare pentru AfD, scădere pentru partidele din coaliția defunctă a cancelarului Olaf Scholz:

Prezența la vot a fost de 84% – cea mai mare din 1990 încoace

Conservatorii germani (CDU/CSU) au câștigat alegerile federale, astfel că liderul lor Friedrich Merz este pe cale să devină următorul cancelar al țării, într-un moment complicat, în care cea mai mare economie a Europei se confruntă cu numeroase crize interne și externe.

Formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat pe locul al doilea, cel mai bun rezultat din istoria sa, au arătat sondajele la ieșirea de la urne.

În schimb, social-democrații cancelarului Olaf Scholz au suferit o înfrângere clară, sosind doar pe locul trei.

Prezența la vot a fost de 84% – cea mai mare din 1990 încoace.

Cum arată primele rezultate ale exit-poll-ului ARD:

CDU/CSU: 29%

AfD: 19,5%

SPD: 16%

Verzi: 13,5%

Partidul Stângii – Die Linke: 8,5%

Două partide se află imediat sub pragul electoral:

FDP (liberali): 4,9%

Alianța Sahra Wagenknecht: 4,7%

___________________________________________________________

UPDATE 18:33 Alegătorii germani nu îl aleg în mod direct pe șeful guvernului. Funcția de cancelar este determinată de partidele care formează guvernul. În general, cancelarul este liderul celui mai mare partid.

Dar asta nu înseamnă că alegătorii nu au preferințele lor, după cum a arătat acest sondaj realizat de postul public de televiziune ARD la începutul lunii februarie:

UPDATE 18:07 AfD are șanse să obțină un scor dublu față de cel de acum patru ani

De ce? Cine sunt alegătorii AfD?

Markus Ziener, visiting senior fellow la influentul think-tank German Marshall Fund, a detaliat pe acest subiect într-un interviu pentru HotNews:

„În urmă cu doi sau trei ani credeam că este vorba în principal de germanii care se simțeau perdanți din punct de vedere economic sau social. Oameni care și-au pierdut locurile de muncă, oameni care nu-și mai puteau permite o locuință, oameni care credeau că migranții le iau beneficiile sociale la care aveau dreptul. 

Așadar, mulți oameni au fost nemulțumiți de modul în care a decurs unificarea germană și au simțit că au fost cei care au avut de pierdut, deoarece est-germanii încă mai au unele dezavantaje în comparație cu vest-germanii.

Așadar, există multe motive pentru care oamenii cred că nu sunt tratați la fel de bine ca cei din vest. Și au votat pentru AfD. Și întotdeauna ai nevoie de un țap ispășitor. Un țap ispășitor erau migranții.

Asta a fost atunci, și este încă valabil și acum. 

Dar apoi ai acest nou tip de gândire, întâlnită și la tineri, care cred că democrația este ineficientă, durează prea mult pentru a lua decizii, este ceva care implică doar partidele tradiționale și că este un sistem elitist în care omul obișnuit nu are nicio șansă de a avea cu adevărat un cuvânt de spus. 

Și dacă urmezi această narațiune, atunci crezi, de asemenea, că poate este o idee bună să votezi pentru AfD. Și, din păcate, asta s-a văzut în rândul tinerilor din partea de Est a Germaniei, care au avut o prezență foarte puternică”. 

UPDATE 17:51 Mai mulți alegători la urne decât în 2021

Datele preliminare ale sondajelor au indicat o prezență potențial ridicată la vot la alegerile germane din acest an, scrie Deutsche Welle.

La ora 14:00, ora Germaniei, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, prezența la vot a fost calculată la aproximativ 52% – o creștere semnificativă față de 36,5% înregistrată în același stadiu în 2021.

Alegerile parlamentare precedente s-au încheiat cu o prezență la vot de 76,4%.

Prezența mai mare la secțiile de votare în acest an ar putea fi legată de o reducere a numărului de voturi prin corespondență în comparație cu 2021, când Germania era încă afectată de pandemia COVID-19.

Dar cele mai recente cifre sunt, de asemenea, considerabil mai mari decât la alegerile din 2017, când prezența la vot a fost de 41% la mijlocul după-amiezii.

UPDATE 17:04 Fără acte de identitate la secțiile de votare

De la mai multe secții de votare s-a raportat că actele de identitate ale alegătorilor nu au fost verificate, în unele cazuri. Însă acest lucru nu este necesar, potrivit responsabililor federali, de obicei fiind suficient să se prezinte notificarea de vot, explică corespondentul Hotnews Dani Rockhoff.

Verificarea actului de identitate este la latitudinea oficialilor electorali. Numai dacă notificarea de vot lipsește, prezentarea actului de identitate este obligatorie. Întrucât eliberarea buletinului de vot este înregistrată întotdeauna în registrul electoral, se consideră că votul dublu nu este posibil.

13:42

„Weidel, afară!”. Protest cu sute de persoane împotriva candidatei AfD la postul de cancelar, la reședința ei din Elveția. Poliția a făcut arestări.

Alice Weidel candidează pentru Bundestagul german. Lidera AfD locuiește în Elveția, la Einsiedeln, unde ieri au avut loc proteste, soldate cu arestări.  În vederea alegerilor federale, cele câteva sute de demonstranți au scandat „Weidel out”. Au fost și câțiva contra-demonstranți.

12:25

Cele mai recente sondaje înaintea alegerilor anticipate din Germania descriu toate o imagine aproximativ similară, scrie Statista:

Uniunea Creștin-Democrată (CDU/CSU) cu Friedrich Merz ar urma să câștige cea mai mare parte a voturilor, deși cu o marjă mai mică decât se preconiza acum câteva luni. Partidul populist de extremă dreapta AfD va fi probabil a doua cea mai puternică fracțiune din noul Bundestag, cu aproximativ20 % din voturi.

Asta înseamnă o dublare a scorului electoral față de ce s-a întâmplat acum patru ani.

Între timp, se așteaptă ca membrii nepopularei coaliții semafor să piardă toți considerabil față de alegerile din 2021, Partidul Social Democrat (SPD) și liberal-democrații (FDP) urmând să înregistreze cele mai mari pierderi. Acesta din urmă ar putea chiar să nu ajungă în următorul parlament, deoarece majoritatea sondajelor plasează FDP sub pragul de 5 % pe care un partid trebuie să îl depășească pentru a intra în Bundestag.

Infographic: German Snap Election: What the Polls Say | Statista

Cine este Friedrich Merz, liderul CDU, favorit să devină cancelar al Germaniei. O provocare pentru Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen este pe cale să se confrunte cu cea mai serioasă provocare la adresa conducerii sale de când a devenit șefa Comisiei Europene, în urmă cu şase ani. Şi nu va veni dinspre Viktor Orbán din Ungaria, ci chiar din partea presupusului ei aliat de partid, Friedrich Merz, considerat favorit să devină cancelar al Germaniei.

UPDATE 11:55

Alegeri Germania. Cancelarul și președintele țării au votat la urne, candidata AfD prin poștă. Posibil scandal legat de votul din străinătate.

Ce spun ultimele sondaje

Impactul migrației și economia suferindă, aflată în prezent în recesiune, sunt principalele probleme ale germanilor și două argumente care explică cel puțin parțial scorul bun pe care îl va reuși cel mai probabil Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă cotat acum cu 20% în sondajele de opinie.