Sarbatorile continua la Londra, unde in aceste zile se desfasoara Festivalul Luminii, eveniment mult asteptat de localnici, dar si de turisti. Sutele de curiosi veniti la eveniment au urmarit cu interes proiectiile luminoase de pe frumoasele cladiri din oras.
In afara de jocul de lumini, instalatiile de diferite forme si culori au atras atentia vizitatorilor. Printre acestea este si un tunel format din 40 de porti triunghiulare, care se lumineaza cand cineva trece pe sub ele. Au prins parca viata pana si fantanile arteziene.
Pentru a crea aceasta lume de poveste, zeci de artisti din diferite tari au depus mult efort. Ei spun ca au intalnit si probleme din cauza vremii.
”Prima zi a plouat aproape toata ziua. Noaptea trecuta a batut vantul, iar cateva lucruri s-au deteriorat. In aer liber trebuie sa-ti faci munca astfel ca sa reziste la vremea nebuna pe care o avem.”
Festivalul Luminii se va incheia maine.

