Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut sâmbătă apel la menţinerea „presiunii” asupra Rusiei atât timp cât „nu se ajunge la o pace solidă şi de durată, care să respecte drepturile Ucrainei”, transmit France Presse, scrie hotnews.ro.
Într-un mesaj postat pe X după diferitele contacte diplomatice în urma summitului din Alaska între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, Macron a apreciat că este „esenţial să se tragă toate învăţămintele din aceşti ultimi 30 de ani şi în special din tendinţa bine-cunoscută a Rusiei de a nu-şi ţine propriile angajamente”.
„Este indispensabil să continuăm sprijinirea Ucrainei şi să exercităm presiuni asupra Rusiei atât timp cât războiul său de agresiune continuă”, a scris şeful statului francez.
El a precizat că liderii europeni şi-au continuat schimburile de opinii după discuţiile de sâmbătă dimineaţă cu preşedintele american Donald Trump.
În acelaşi mesaj, preşedintele francez salută „disponibilitatea Statelor Unite” de a contribui la garanţiile de securitate pentru Ucraina care ar trebui să însoţească orice acord de pace.
Întâlnirea din Alaska între preşedinţii Trump şi Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuţiile fără a face vreo declaraţie despre o posibilă încetare a focului în Ucraina.
Rusia vrea ca Ucraina să-i cedeze patru regiuni ocupate parţial de forţele sale (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), în afară de peninsula Crimeea anexată deja de Moscova în 2014, şi să renunţe la livrările de arme occidentale către Kiev şi la orice intenţie de aderare la NATO.
Aceste cerinţe sunt inacceptabile pentru Kiev, care doreşte o încetare necondiţionată şi imediată a focului şi garanţii de securitate solide.