În Siria au loc primele lupte grele după căderea regimului lui Bashar al-Assad. Presa internațională raportează sute de civili omorâți de către luptătorii alawiți. Ei sunt dintr-o comunitate religioasă din care făcea parte fostul președinte. Confruntările sângeroase au loc în vestul țării, iar civilii se refugiază la bazele militare rusești. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional. 

Publicat:09.03.2025, 16:42

Pe rețele au fost publicate numeroase imagini cu oamenii uciși chiar pe drum sau în case. Presa internațională scrie că au fost uciși creștini, kurzi și alte entități insuficient de credincioase potrivit rebelilor alawiți.  

Totul a început acum două zile în vestul Siriei, în zona porturilor Latakia și Tartus. Acolo luptătorii loiali fostului președinte au pornit împotriva forțelor de securitate siriene, lansând un atac mortal și bine planificat.

Un videoclip arăta mai mulţi bărbaţi zăcând morţi lângă un vehicul al poliţiei. O altă înregistrare video arată femei plângând printre corpurile a cel puţin douăzeci de bărbaţi în haine civile care par să fi fost împuşcaţi. În aceste imagini se văd zeci de bărbați care sunt puși să se târască pe jos într-o coloană.

Presa mai scrie că forţele de securitate au ajuns în oraşul de coastă Jableh, în apropierea unei baze aeriene ruse, unde s-au refugiat mai mulți civili, şi au arătat ciocniri şi coloane de fum ridicându-se din apropierea bazei.

Cel puţin 100 de „agenţi de securitate” ai guvernului sirian sunt incluşi în bilanţul morţilor, a declarat grupul independent de monitorizare a drepturilor omului, în timp ce 125 de civili au fost ucişi atunci când forţele comune ale ministerelor siriene ale apărării şi internelor au lansat o operaţiune de securitate la scară largă în zeci de sate din zona rurală din Latakia, Tartous şi Hama.  

Preşedintele de tranziţie al Siriei, Ahmad al-Sharaa, a promis într-un discurs televizat, că îi va urmări pe cei responsabili pentru uciderea a zeci de membri ai personalului de securitate sirian.  Analiștii spun că acestea sunt cele mai grave tulburări de când guvernul sirian de tranziție a preluat puterea, la sfârșitul anului trecut. Fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad, și familia sa sunt alawiți, spune actuala guvernare. De la schimbarea regimului, comunitatea alawită este suspectată că a rămas loială soților Assad și că urmărește restaurarea lor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.