Miniştrii de externe din G7, care se reunesc luni în oraşul italian Fiuggi, vor discuta despre mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, conform unui anunţ făcut vineri de şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, informează agenția de știri EFE, transmite g4media.ro.
„Respectăm şi sprijinim CPI, dar suntem convinşi că ceea ce ar trebui să facă este să aibă un rol legal, şi nu politic”, a declarat presei Tajani.
El a adăugat că „vom examina documentele pentru a înţelege ce motivaţii au condus Curtea să ia această decizie”.
Antonio Tajani a explicat că la reuniunea de două zile a miniştrilor G7 (Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Franţa, Germania şi Italia), care începe luni la Fiuggi, „vom lua decizii împreună cu aliaţii noştri”.
La rândul său, ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a considerat că, deşi „decizia Curţii Penale Internaţionale este eronată”, dacă Benjamin Netanyahu şi fostul său ministru al apărării Yoav Gallant „ar veni în Italia, ar trebui să îi arestăm pentru că respectăm dreptul internaţional”.
Aceste declaraţii vin după ce vicepremierul italian şi liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga, Matteo Salvini, a dat asigurări că premierul Nentanyahu ar fi „binevenit” dacă ar călători în Italia, adăugând că „alţii sunt criminalii de război”.
Şi Maurizio Gasparri, preşedintele senatorilor din formaţiunea Forza Italia, a afirmat că, „dacă Curtea Penală Internaţională caută persoane de arestat, le va găsi în Gaza, în rândurile Hezbollah din Liban sau a rebelilor houthi din Yemen”. „Să se ocupe de teroriştii internaţionali”, a îndemnat politicianul italian.