Momente de groază pentru pasagerii unei aeronave de tip Airbus A320 a companiei HiSky, care a decolat luni seară de pe aeroportul din București cu destinația Oradea. După numai 15 minute de zbor, avionul, la bordul căruia se afla și primarul Oradei, a fost nevoit să revină de urgență pe Aeroportul Otopeni, în urma unei explozii la motor, relatează adevarul.ro.
Imaginile uluitoare surprinse de un pasager arată flăcări pe partea stânga, în zona aripii, în timp ce acesta plana deasupra Bucureștiului.
Aeronava efectua un zbor pe ruta București – Oradea când echipajul a raportat o problemă tehnică la un motor, care a apărut la scurt timp după desprinderea de pe pista aeroportului.
„Probleme la motor. Cerem să ne întoarcem pe Otopeni", a fost semnalul SOS dat de pilotul avionului HiSky, la scurt timp după plecare, potrivit Observator News.
Aeronava Airbus A320 a decolat de la Bucureşti la ora 18:47. După numai 18 minute de zbor avionul s-a întors în siguranță pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Nu au fost raportate persoane rănite, iar avionul a fost scos din serviciu pentru verificări.
Pasagerii au fost coborâţi din avion şi nevoiţi să înnopteze la Bucureşti, până dimineaţă când au plecat cu altă cursă.
Experţii tehnici vor analiza cauzele care au dus la defecțiunea tehnică a avionului. Aeronava a fost scoasă din uz, până la remedierea problemelor motiv pentru care compania a anulat şi cursa care trebuia să plece de la Oradea spre Bucureşti
„Pe fondul unei defecțiuni tehnice constatate după decolare, având ca prioritate protejarea pasagerilor, echipajului și aeronavei, piloții au luat decizia de a se întoarce pe aeroportul de plecare. Aeronava a aterizat în condiții de siguranță, fără incidente, la București. În continuare, echipele tehnice desfășoară activități de analiză a cauzelor care au dus la defecțiunea tehnică și de remediere a acesteia, înainte de reintroducerea aeronavei în serviciu. Cursa către Oradea a fost anulată, iar pasagerii au fost rerutați sau li s-au oferit opțiuni alternative de zbor", se arată într-un comunicat de presă emis de Hi-Sky.
HiSky este o companie aeriană privată care, din 2021, operează zboruri de pasageri regulate și în regim charter cu plecare din România și Republica Moldova, către peste 20 de destinații interne și internaționale.
Compania are în operare o flotă de opt aeronave, din familia Airbus A320 și o aeronavă A330 cu 240 de locuri, respectiv patru aeronave A320 cu 180 de locuri, o aeronavă A319 în configurație de 144 de locuri și două aeronave A321neoLR, fabricate în anul 2023, în configurație de 201, respectiv 220 de locuri, potrivit companiei.
Pe 24 ianuarie 2025, un avion, care plecase de la Bucureşti spre Marsilia, s-a întors după numai 15 minute de la decolare, pentru că aeronava s-a umplut de fum. În decurs de mai puţin de o oră, un alt avion a solicitat permisiunea de a ateriza de urgenţă pe Aeroportul „Henry Coandă” din Bucureşti. Este vorba de o aeronavă care zbura de la Budapesta la Abu Dhabi, care a cerut să aterizeze de urgenţă la Otopeni, tot din cauza problemelor tehnice.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.