Cinci persoane au decedat accidental în noaptea de Anul Nou în Germania încercând să aprindă focuri de artificii puternice, au anunţat miercuri serviciile de poliţie, într-un bilanţ provizoriu, scrie stirileprotv.ro.

Publicat:01.01.2025, 11:23

În landul Renania de Nord - Westfalia, în apropiere de Paderborn, un tânăr de 24 de ani a murit în timp ce încerca să aprindă o rachetă pirotehnică, a informat poliţia locală, care crede că victima fabricase ea însăşi dispozitivul.

La Oschatz, în Saxonia, un bărbat de 45 de ani a decedat în urma unor răni grave la cap în timp ce dădea foc unei 'bombe pirotehnice', artificii de categoria F4, pentru a căror achiziţionare este nevoie de o autorizaţie specială.

Tot în Saxonia, un bărbat de 50 de ani a murit încercând să detoneze o bombă pirotehnică.

În apropiere de Hamburg, un tânăr de 20 de ani a murit dând foc unui dispozitiv pirotehnic.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.