Apar noi amănunte despre accidentul aviatic de săptămâna trecută din Washington DC. Piloții avionului ar fi încercat în ultima secundă să evite catastrofa. Anchetatorii au detectat o schimbare minoră de unghi în cazul aeronavei cu pasageri. Pe de altă parte, există o neconcordanță între datele din turnul de control și cele obținute după analiza cutiilor negre, în legătură cu altitudinea la care zbura elicopterul.
La patru zile de la accidentul aviatic din Washington DC, rudele victimelor au putut ajunge la locul tragediei. Camerele au filmat de la distanță oameni înșiruiți pe malul râului Potomac, pe fundul căruia încă zac bucăți din aparatele de zbor și resturile umane. Familiile au mers apoi pe pistă pe care ar fi trebuit să aterizeze avionul care transporta 64 de persoane.
Între timp, anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat înainte de impact. Datele obținute după ce au fost analizate cutiile negre au arătat că piloții avionului începuseră să schimbe unghiul de înclinare cu o secundă înaintea coliziunii, fiind probabil o încercare de a evita dezastrul.
Brice BANNING, ANCHETATOR NTSB: „La 8,47 de minute și 42 de secunde se aude cum turnul de control cere elicopterului să se poziționeze în spatele avionului. La 8,47 de minute și 58 de secunde, piloții reacționează verbal, iar datele arată că avionul începe să-și schimbe unghiul de înclinare. Peste o secundă se pot auzi sunetele impactului, apoi înregistrarea se încheie.”
Pe de altă parte, există o neconcordanță de informații în legătură cu altitudinea la care se afla elicopterul militar, care avea la bord trei piloți: doi bărbați și o femeie.
Brice BANNING, ANCHETATOR NTSB: „Știm, din datele obținute, că avionul se afla la o altitudine de 99 de metri, plus sau minus opt metri. Datele preliminare de pe radarele din turnul de control indică o altitudine de 61 de metri în cazul elicopterului militar. Însă acestea sunt informații preliminare.”
Anchetatorii speră să găsească explicația pentru diferența de zeci de metri după ce vor analiza datele conținute de cutia neagră a elicopterului, afectată de apă. Secretarul American pentru Transporturi a confirmat că în turnul de control nu se aflau suficienți operatori în momentul accidentului. Și că aeroporturile de peste Ocean se confruntă cu o lipsă acută de personal specializat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.