Propunerea de către Ucraina a unui armistițiu parțial în războiul cu Rusia este promițătoare, a declarat secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, înainte de discuțiile din Arabia Saudită dintre oficialii americani și ucraineni care vor avea loc marți, potrivit BBC și The Guardian, scrie hotnews.ro
„Nu spun că este suficient, dar este genul de concesie pe care ar trebui să o vezi pentru a pune capăt conflictului”, a declarat, luni, Marco Rubio. De asemenea, el a subliniat necesitatea de a evalua disponibilitatea Kievului de a face concesii pentru a ajunge la pace.
„Cel mai important lucru cu care trebuie să plecăm de aici este un sentiment puternic că Ucraina este pregătită să facă lucruri dificile, la fel cum rușii vor trebui să facă lucruri dificile, pentru a pune capăt acestui conflict sau cel puțin pentru a-l întrerupe într-un fel, formă sau formă”, a declarat secretarul de Stat al SUA.
„Cred că ambele părți trebuie să ajungă la concluzia că nu există o soluție militară la această situație”, a mai spus Marco Rubio. „Rușii nu pot cuceri toată Ucraina și, evident, va fi foarte dificil pentru Ucraina, în orice perioadă de timp rezonabilă, să îi forțeze pe ruși să se întoarcă acolo unde erau în 2014”, a mai spus el.
Delegația Ucrainei, condusă de șeful de cabinet al lui Vlodimir Zelenski, se va întâlni marți cu Marco Rubio și cu alți înalți oficiali ai Casei Albe pe un teren considerat neutru în orașul saudit Jeddah. Poziția Kievului în cadrul discuțiilor va fi „pe deplin constructivă”, a declarat luni președintele ucrainean.
Liderul de la Kiev a vorbit inițial despre un armistițiu parțial după ce Donald Trump a suspendat ajutorul militar american pentru Ucraina în urma altercației verbale pe care cei doi șefi de stat au avut-o la Casa Albă. Ulterior, Zelenski le-a solicitat liderilor UE la reuniunea extraordinară a Consiliului European de săptămâna trecută, sprijin pentru a convinge Rusia să accepte un armistițiu parțial pentru oprirea atacurilor aeriene și navale efectuate cu arme cu rază lungă de acțiune.