În regiunea Tver, au fost introduse restricții privind vânzările de benzină la benzinăriile Surgutneftegaz și Tatneft, a anunțat Ministerul regional al Industriei și Comerțului din Rusia pe 19 iunie.
În comunicat se preciza că persoanele juridice își pot alimenta vehiculele fără restricții. A doua zi, ministerul a anunțat că a purtat discuții cu conducerea tuturor rețelelor de benzinării.
În prezent, carburanții sunt comercializați la toate stațiile, însă la unele dintre acestea există „întreruperi temporare ale activității”, inclusiv din cauza „cererii crescute din partea consumatorilor”, au transmis reprezentanții Ministerului Industriei și Comerțului, citați de publicația independentă Meduza.
Pe rețelele sociale, oamenii au relatat că au fost impuse limite de 20-30 de litri per alimentare și s-au plâns, în plus, de închiderea unor benzinării ale companiei Rosneft, notează publicația „Agenția”.
Deficitul de combustibil se resimte și în regiunea Lipetsk, a recunoscut guvernatorul Igor Artamonov. Acesta a scris că a inspectat mai multe localități și a constatat că unele benzinării din Eleț, Lipetsk și zonele învecinate se confruntă cu „întreruperi în aprovizionarea cu anumite tipuri de combustibil”.
„Acest lucru creează o presiune suplimentară asupra benzinăriilor care mai au combustibil disponibil. Se formează cozi”, a explicat guvernatorul, adăugând că livrările de carburanți continuă.
Artamonov le-a cerut locuitorilor regiunii „să alimenteze doar în funcție de necesitățile curente”, deoarece cumpărarea de combustibil pentru stocare crește presiunea asupra stațiilor și „epuizează mai rapid benzina acolo unde aceasta mai este disponibilă”.
Criza benzinei din Rusia
Criza benzinei din Rusia a început după ce Ucraina și-a intensificat atacurile asupra rafinăriilor de petrol, precum și asupra cisternelor și camioanelor care aprovizionează Crimeea prin autostrada R-280 „Novorossia”. Ca urmare, cea mai gravă situație s-a înregistrat în Crimeea, unde, de la mijlocul lunii mai, benzina a început să fie distribuită pe bază de tichete, iar pe 21 iunie vânzarea a fost suspendată complet.
Și în regiunile din centrul Rusiei apar periodic informații despre noi restricții. Pe 16 iunie, rețeaua de benzinării Tatneft a limitat vânzarea de carburanți în toate stațiile sale din țară. O zi mai târziu, compania a eliminat restricțiile pentru benzina AI-92 și motorină, dar a menținut limita pentru benzina AI-95 la maximum 30 de litri de persoană, transmite știrileprotv.ro.


