Mai multe agenții americane din domeniul securității naționale și-au sistat cel puțin parțial activitatea de contracarare a sabotajului, dezinformării și atacurilor cibernetice rusești, reducând astfel presiunea asupra Moscovei, într-un moment în care Donald Trump discută cu Vladimir Putin pentru a-l convinge să pună capăt războiului. În acest context, agenția Reuters enumeră mai multe cazuri de presupuse acțiuni ale Moscovei în Europa, inclusiv posibila interferență rusă indicată de serviciile de informații, care a dus la anularea alegerilor din 2024, transmite hotnews.ro.

Publicat:19.03.2025, 15:23

Anul trecut, fostul președinte american Joe Biden a ordonat oficialilor din administrația sa să înființeze grupuri de lucru care să monitorizeze problema campaniilor de dezinformare și de sabotaj ale Rusiei, pe fondul avertismentelor din partea serviciilor de informații cum că Moscova intensifică un război din umbră împotriva statelor occidentale.

Planul a fost coordonat de Consiliul Național de Securitate (NSC) și a implicat cel puțin șapte agenții naționale de securitate care lucrau cu aliații europeni pentru a dezamorsa comploturi ce vizau Europa și Statele Unite, au declarat pentru Reuters șapte foști oficiali care au participat la acest proces.

Înainte de învestirea lui Trump, viitoarea sa administrație a fost informată de oficialii lui Biden cu privire la aceste eforturi și îndemnată să continue monitorizarea campaniei de război hibrid a Rusiei, au declarat foștii oficiali americani.

Cu toate acestea, de la sosirea lui Trump, o mare parte a activității a fost oprită, potrivit celor unsprezece actuali și foști oficiali, care au solicitat anonimatul pentru a discuta chestiuni clasificate, scrie Reuters.

Întâlnirile obișnuite dintre Consiliul Național de Securitate și oficialii europeni din domeniul securității naționale nu au mai fost programate, iar Consiliul Național de Securitate a încetat, de asemenea, să mai coordoneze în mod oficial eforturile agențiilor.

Desființarea altor proiecte axate pe Rusia

Reuters scrie că nu a putut concluziona dacă președintele a ordonat administrației să oprească toate activitățile de monitorizare și combatere a campaniei Rusiei, dacă agențiile încă lucrează pentru a angaja personal suplimentar sau dacă acestea iau propriile decizii politice, independent de Casa Albă.

Unii oficiali implicați în grupurile de lucru au declarat că sunt îngrijorați de faptul că administrația Trump nu acordă prioritate acestei chestiuni, în ciuda avertismentelor serviciilor de informații.

Schimbarea de politică are loc după desființarea altor proiecte axate pe Rusia lansate de administrația lui Biden.

Luna trecută, spre exemplu, FBI a pus capăt unui efort de contracarare a interferenței adversarilor străini, inclusiv Rusia, în alegerile din SUA și a concediat personalul care se ocupa de această problemă la Departamentul pentru Securitate Internă.

De asemenea, Departamentul de Justiție a desființat o echipă care a confiscat activele oligarhilor ruși.

Multe întrebări

Casa Albă nu a comunicat funcționarilor care au participat anterior la acest efort dacă va reinstitui grupurile de lucru, potrivit actualilor funcționari americani.

Nu este clar nici în ce măsură continuă Statele Unite să împărtășească informații legate de campania de sabotaj cu aliații europeni, scrie Reuters. Oficialii guvernului britanic au declarat că schimbul de informații de rutină între Statele Unite și guvernul britanic continuă.

Brian Hughes, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, a declarat că instituția se coordonează „cu agențiile relevante pentru a evalua și contracara amenințările la adresa americanilor”.

„Președintele Trump a spus foarte clar că orice atac asupra SUA va fi întâmpinat cu un răspuns disproporționat”, a spus el.

Un înalt oficial american de la NATO a declarat că SUA încă se coordonează cu aliații săi pe această temă, dar a refuzat să ofere mai multe detalii. CIA, FBI și Departamentul de Stat au refuzat să comenteze.

Anitta Hipper, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a declarat că nu are informații specifice de împărtășit atunci când a fost întrebată despre suspendarea unor reuniuni de schimb de informații.

Ea a declarat că UE se coordonează cu NATO în ceea ce privește contracararea amenințărilor hibride.

Noua politică a SUA față de Europa

Această schimbare a politicii vine în contextul în care Trump pare să fi reformat dramatic politica SUA față de Europa și Ucraina.

În ultimele săptămâni, liderul de la Casa Albă a făcut declarații și a luat măsuri care par să favorizeze Rusia și care au atras critici atât din partea democraților, cât și a unor republicani.

Dar președintele a susținut că războiul din Ucraina are potențialul de a se transforma în al Treilea Război Mondial și că îmbunătățirea relațiilor cu Rusia este în interesul strategic al Americii.

Unii analiști au declarat pentru Reuters că reducerea eforturilor de a contracara tacticile de război hibrid ale Moscovei s-ar putea dovedi periculoasă pentru SUA.

„Alegem să ne legăm la ochi în fața unor potențiale acte de război împotriva noastră”, a declarat Kori Schake, director de studii de politică externă și de apărare la American Enterprise Institute, un think tank cu sediul la Washington, care a criticat angajamentul lui Trump față de Putin.

În ultimii trei ani, Rusia a recrutat oameni din țările europene pentru operațiuni de sabotaj pe întregul continent – inclusiv incendieri, tentative de asasinat și amplasarea de bombe pe avioane de marfă.

Rusia a folosit, de asemenea, campanii de influență și operațiuni cibernetice pentru a eroda sprijinul pentru Ucraina, au declarat pentru Reuters oficiali occidentali ai serviciilor de informații.

Oficialii serviciilor de informații au declarat că numărul actelor de sabotaj ale Rusiei a scăzut la sfârșitul anului 2024, dar au avertizat că se așteaptă ca Moscova să își continue această activitate.

Un război hibrid

În acest context, Reuters enumeră mai multe presupuse atacuri și campanii din Europa atribuite Moscovei.

Potrivit informațiilor, eforturile Moscovei de a se răzbuna pe Occident, pentru susținerea acordată Ucrainei, s-au intensificat în primăvara anului 2024 prin atacuri în întreaga Europă, inclusiv unul la un depozit din Londra care avea legături cu un om de afaceri de origine ucraineană.

În semn de răspuns la această situație, Biden a ordonat agențiilor sale de securitate națională să sporească schimbul de informații cu Europa și să creeze grupuri de lucru pentru a combate operațiunile rusești și pentru a se asigura că atacurile nu au loc în SUA, au declarat foștii oficiali americani.

Oficialii serviciilor de informații americane, în colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii, au apreciat că Moscova intenționa să vizeze nu numai disidenții ruși din întreaga lume, ci și alți civili, inclusiv pe cei care ajutau Ucraina în război.

SUA au alertat Germania cu privire la faptul că Rusia încerca să îl asasineze pe directorul general al Rheinmetall, un producător german ale cărui arme sunt utilizate de Ucraina, au declarat doi foști înalți oficiali americani.

Până la sfârșitul verii, Consiliul Național de Securitate a stabilit întâlniri în persoană și virtuale cu oficiali europeni din domeniul securității naționale pentru a face schimb de informații privind comploturile din Europa și pentru a coordona investigațiile, au declarat patru foști oficiali americani de rang înalt.

Spre deosebire de aliații săi occidentali, administrația Trump este în prezent în discuții cu Moscova cu privire la creșterea prezenței diplomatice a Rusiei la Washington, a declarat un actual înalt oficial american.

Agențiile americane, inclusiv Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA), urmăresc de ani de zile operațiunile de influență rusești și atacurile ransomware asupra infrastructurii critice a SUA, scrie Reuters.

Sub Biden, înalți funcționari din domeniul securității cibernetice au condus o echipă interinstituțională pentru a împărtăși cu țările europene informații despre încercările Rusiei de a influența alegerile locale și modul de descurajare a atacurilor Moscovei asupra sistemelor naționale de securitate, a declarat un fost înalt funcționar american, citat de Reuters.

În acest context, agenția de presă menționează și situația României.

Victoria candidatului de extremă dreapta, pro-Putin, Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din noiembrie a fost anulată de Curtea Constituțională a țării după ce rapoarte declasificate ale serviciilor secrete românești au indicat o posibilă interferență rusă – o decizie criticată de vicepreședintele lui Trump, JD Vance. Georgescu și Moscova au negat orice imixtiune, scrie Reuters.

În acest timp, în SUA, secretara adjunctă a CISA, Tricia McLaughlin, a declarat pentru Reuters că agenția a plasat în concediu administrativ personalul care lucrează la dezinformare în cadrul echipei sale de securitate electorală, fără a oferi detalii suplimentare.

McLaughlin a declarat că CISA „rămâne angajată să abordeze toate amenințările cibernetice la adresa infrastructurii critice a SUA, inclusiv din partea Rusiei”.

Rusia își va continua campania

Într-un alt exemplu de cooperare sub conducerea lui Biden, administrația a trimis echipe ale Departamentului de Stat și ale altor agenții pentru a ajuta țările europene să investigheze deteriorarea mai multor cabluri submarine esențiale.

Una dintre echipe s-a deplasat la Copenhaga în decembrie, după ce Finlanda a confiscat un petrolier suspectat că și-a târât ancora pe fundul Mării Baltice pentru a deteriora în mod deliberat rețelele de cabluri, au declarat un fost și un actual înalt oficial american.

La mijlocul anului 2024, agențiile americane au colectat informații care sugerau că Rusia ar putea detona un dispozitiv incendiar pe un avion de marfă sau de pasageri deasupra spațiului aerian al SUA, ceea ce a provocat alarmă în SUA, au declarat mai mulți foști oficiali pentru Reuters.

Deși nu a existat nicio dovadă clară că Moscova ar fi formulat un plan de atac în interiorul SUA, FBI și Departamentul pentru Securitate Internă au elaborat strategii pentru agențiile naționale în vederea creșterii controlului mărfurilor care intră în SUA.

Oficialii americani erau atât de îngrijorați încât Biden i-a însărcinat pe Jake Sullivan, consilierul său pe probleme de securitate națională, și pe directorul CIA, Bill Burns, să îl avertizeze pe Putin și pe principalii săi consilieri că, dacă campania continuă, în special în interiorul SUA, Washingtonul ar putea include Rusia pe lista statelor care sponsorizează terorismul – o desemnare care ar izola și mai mult economia sa de restul lumii.

De atunci, niciun atac nu a avut loc în interiorul SUA, iar numărul actelor de sabotaj în Europa a scăzut la sfârșitul anului 2024, potrivit a trei oficiali occidentali din domeniul informațiilor, care au atribuit schimbarea, cel puțin parțial, vigilenței guvernelor occidentale și coordonării dintre Europa și SUA.

Cu toate acestea, mai mulți oficiali occidentali din domeniul informațiilor au declarat că estimează că Rusia își va continua campania atât timp cât SUA și Europa continuă să sprijine Ucraina.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.