Oficiali ai țărilor G7 - reprezentând cele mai puternice economii ale lumii - i-au cerut Rusiei să accepte un armistițiu fără condiții. Și au declarat că sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, scrie știrileprotv.ro
Moscova a evitat până acum să dea un răspuns clar cu privire la încetarea luptelor. În schimb, l-a convins pe Donald Trump că trupele sale i-au încercuit pe soldații ucraineni, în Kursk.
La apelul președintelui american, care cere cruțarea militarilor, Putin a acceptat să-i facă hatârul liderului de la Casa Albă. Dar a cerut ca, înainte, luptătorii Kievului să depună armele.
Într-o conferință de presă la Departamentul Justiției, Donald Trump a dezvăluit că a primit semnale pozitive dinspre Moscova.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Cred că am obținut rezultate bune. Chiar înainte să vin aici am primit vești bune. Dar trebuie să vedem ce se întâmplă. Nu e deloc ușor, e chiar complicat, dar vom răzbi.”
Nu e clar la ce s-a referit Trump, dar se știe că ieri s-a întors în Statele Unite Steve Witkoff - trimisul special al președintelui, care joi a discutat cu Vladimir Putin, la Moscova. Iar secretarul american de stat a vorbit, la finalul reuniunii G7 din Canada, despre un „optimism prudent”.
Marco Rubio, secretarul de stat american: „Recunoaștem că avem de-a face cu o situație dificilă și complexă. Nu va fi ușor. Dar, în același timp, avem sentimentul că suntem cu câțiva pași mai aproape de a pune punct acestui război și de a aduce pacea.”
Trump și informațiile contradictorii
Pe de altă parte, Trump a reluat o informație furnizată de Moscova, dar dezmințită de ucraineni.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Mulți soldați ucraineni sunt acum încercuiți (de trupele ruse) și sunt în mare pericol. I-am spus (lui Vladimir Putin n.r.): nu-i ucide, te rog.”
Vladimir Putin s-a arătat dispus să îi facă pe plac liderului american...
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Aș vrea să transmit că am primit apelul lansat de președintele Trump pentru cruțarea vieților soldaților ucraineni din Kursk, în condițiile în care mai mulți dintre ei au fost încercuiți. Aș vrea să subliniez că, dacă vor depune armele și se vor preda, viața le va fi cruțată și le garantăm un tratament decent, în conformitate cu legile internaționale și cu legislația Federației Ruse.”
Kievul insistă că soldații săi fac retrageri tactice în Kursk și nu sunt blocați de forțele Moscovei.
Analiza situației în Kursk
Michael Clark, analist: „Forțele ucrainene au pierdut Sudzha, prin urmare au pierdut punctul central al incursiunii. Dar soldații ucraineni încă se pot retrage prin aceste zone. Rușii încearcă să separe forțele Kievului în două și au șanse să reușească, însă ucrainenii încă pot pleca de acolo, deși poate că nu cu tot echipamentul lor sau în formație. Ucrainenii au recunoscut că au pierdut teritoriul din Kursk, dar vor să se asigure că trupele lor nu vor fi prinse într-o capcană. Nu cred că în momentul de față ne aflăm în această situație.”
În plus, Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Vladimir Putin că sabotează eforturile diplomatice întreprinse de americani lansând condiții inacceptabile pentru acceptarea armistițiului de 30 de zile, cu care Kievul a fost deja de acord.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Noi, ucrainenii, avem o atitudine constructivă. E important ca și Rusia să fie împinsă spre o atitudine similară, să pună capăt manipulărilor care nu fac decât să prelungească războiul.”
Analiștii înclină să-i dea dreptate...
Mihail Kasianov, fost premier rus în primul mandat prezidențial al lui Putin: Declarația lui (Putin) se traduce prin... NU. Putin respinge propunerea de armistițiu necondiționat. Nu este interesat de încetarea focului în acest moment. Nu vrea să-l ofenseze pe președintele Trump printr-un refuz categoric, dar trage de timp zicând că are nevoie de detalii suplimentare.”