Papa Francisc, spitalizat din 14 februarie pentru pneumonie la ambii plămâni, a suferit luni două episoade de „insuficiență respiratorie acută”, a anunțat Vaticanul într-un comunicat, scrie hotnews.ro.

Publicat:03.03.2025, 21:55

„Astăzi, Sfântul Părinte a suferit două episoade de insuficiență respiratorie acută, cauzate de o acumulare semnificativă de mucus endobronșic și de bronhospasmul ulterior”, se precizează în comunicatul difuzat luni de Vatican, transmite AFP.

Conform sursei citate, prognosticul suveranului pontif, în vârstă de 88 de ani, rămâne „rezervat”.

Papa Francisc se află în Spitalul Gemelli din Roma de mai bine de două săptămâni. El a fost internat în data de 14 februrarie cu o infecție respiratorie severă, care a declanșat alte complicații.

A transmis un mesaj din spital

Duminică, Papa Francisc s-a întâlnit cu doi oficiali ai Vaticanului și le-a mulțumit, printr-un mesaj scris, celor care se roagă pentru el.

„Aș dori să vă mulțumesc pentru rugăciuni”, a afirmat Papa Francisc în mesajul prezentat de reprezentanții Vaticanului. „Vă simt toată afecțiunea și apropierea și mă simt parcă „purtat” și sprijinit de tot poporul lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Papa Francisc s-a întâlnit duminică la spital cu cardinalul Pietro Parolin, numărul 2 la Vatican, și cu adjunctul lui Parolin, a anunțat purtătorul de cuvânt Matteo Bruni, fără să ofere alte detalii.

Papa, despre care se știe că lucra până la epuizare, a continuat să conducă Vaticanul chiar și din spital, iar ultima sa întâlnire cu Parolin și adjunctul Gemelli a avut loc în 24 februarie.

Un oficial al Vaticanului, care a dorit să rămână anonim pentru că nu a fost autorizat să discute despre starea Papei, declarase duminică că acesta mănâncă normal și se mișcă prin camera de spital.

Suveranul Pontif s-a confruntat cu mai multe crize de sănătate în ultimii doi ani și este predispus la infecții pulmonare, întrucât în tinerețe a avut pleurezie și i-a fost îndepărtată o bucată din plămân.

Pneumonia dublă este o infecție gravă la ambii plămâni. Vaticanul a precizat că infecția Papei a fost „complexă” și a fost cauzată de două sau mai multe microorganisme.

Papa nu a fost văzut în public după ce a fost internat în spital, bifând astfel cea mai îndelungată absență după întronizarea din martie 2013, iar medicii nu au dezvăluit cât ar putea dura tratamentul.