Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden l-a decorat pe papa Francisc cu Medalia Libertății – cu Distincție, singura dată când președintele în funcție a acordat această decorație, informează hotnews.ro.

Publicat:12.01.2025, 08:00

Medalia Libertății este cea mai înaltă decorație civilă americană, ea având însă un grad special, „cu distincție”, pe care Biden i l-a acordat doar episcopului Romei.

Anunuțul privind decorarea papei a fost făcută după ce președintele Biden a avut o conversație telefonică cu suvernanul pontif.

Joe Biden avea programată în această săptămână o vizită la Roma, unde trebuia să se întâlnească față în față cu papa Francisc, însă a trebuit să anuleze vizita din cauza incendiilor de proporții din California.

Biden este și el deținător al versiunii standard a Medaliei Libertății, cu care a fost decorat în ianuarie 2017 de către Barack Obama.

Pe 4 ianuarie, la Casa Albă, Joe Biden a decorat mai multe personalități, din SUA sau străinătate, printre ei aflându-se fostul secretar de stat Hillary Clinton, vocalistul trupei U2 Bono și actorii Denzel Washington și Michael J. Fox.