Parlamentul portughez a aprobat vineri creşterea vârstei minime legale pentru căsătorie de la 16 ani, cât este în prezent, la 18 ani, dând undă verde unei propuneri a Blocului de Stânga (BE), scrie stirileprotv.ro.

Publicat:31.01.2025, 20:29

Propunerea va trece printr-o comisie legislativă înainte de a fi supusă din nou unui vot final în plen, informează EFE.

Iniţiativa BE a primit sprijinul tuturor partidelor cu excepţia forţelor care alcătuiesc coaliţia de guvernământ, PSD (conservator) şi CDS-PP (creştin-democrat), şi a formaţiunii Iniţiativa Liberală (IL), care s-a abţinut.

În propunerea sa, BE reaminteşte că de ani de zile Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a atras atenţia asupra aspectului "negativ" reprezentat de faptul că în Portugalia continuă să fie permisă căsătoria la vârsta de 16 şi 17 ani cu autorizaţia părintească sau a tutorelui, deşi se consideră că vârsta majoratului este de 18 ani.

BE a afirmat că aceste căsătorii timpurii afectează în principal fetele. Conform datelor Eurostat, între 2012 şi 2022 în Portugalia s-au căsătorit 1.051 fete şi 303 băieţi cu vârste de 16 şi 17 ani . A menţionat, de asemenea, că între 2023 şi 2025 s-au înregistrat 836 de căsătorii "între copii, timpurii sau forţate", dintre care 558 au fost uniuni informale fără valoare juridică.

În paralel, Adunarea Republicii (parlamentul unicameral al Portugaliei) a respins o iniţiativă a grupului de extremă dreapta Chega care urmărea, de asemenea, creşterea vârstei minime legale pentru căsătorie la 18 ani. Iniţiativa parlamentarilor Chega, care a încercat să facă o legătură între acest tip de căsătorie şi comunitatea romă, a fost respinsă de toate partidele, cu excepţia CDS-PP şi PAN, care s-au abţinut.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.