Patru persoane aflate la bordul unui avion de transport medical au murit după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit şi a luat foc marţi, în apropierea unui aeroport din statul american Arizona, transmite adevarul.ro.

Aeronava de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Chinle, în nordul statului Arizona, relatează, miercuri, dpa, citată de Agerpres.

Avionul, unul de transport medical, efectua o cursă pentru a prelua un pacient de la un spital, a anunţat poliţia locală într-un comunicat pe Facebook.

O anchetă urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul aviatic.

Avionul s-a prăbuşit în rezervaţia Naţiunii Navajo, care se întinde pe porţiuni din Arizona, New Mexico şi Utah.

Potrivit preşedintelui Naţiunii Navajo, Buu Nygren, victimele erau membri ai personalului medical.

Potrivit NBC News, care citează operatorul aeronavei, CSI Aviation, victimele sunt doi piloţi şi doi angajaţi din domeniul sănătăţii.