Badra Gunba, considerat apropiat de Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale din Abhazia cu 54,73% din voturi, informează Agerpres. Victoria sa vine pe fondul protestelor față de un acord economic cu Rusia, care au dus la demisia fostului lider Aslan Bjania, scrie digi24.ro
Autoritățile din acest teritoriu separatist georgian au anunțat duminică victoria lui Gunba, potrivit AFP și Reuters. Regiunea situată între Munţii Caucaz şi Marea Neagră şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia în 1992 şi a fost recunoscută de Rusia, cu care se învecinează. Deşi se află sub influenţa Rusiei şi găzduieşte soldaţi ruşi pe teritoriul său, acest teritoriu separatist a fost zguduit în toamna anului trecut de demonstraţii împotriva unui acord economic cu Moscova, semnat la sfârşitul lunii octombrie şi care permite companiilor ruse să investească în Abhazia.
Protestele l-au determinat pe liderul teritoriului, Aslan Bjania, să demisioneze, conducând la organizarea de alegeri. Gunba, care este considerat apropiat de Moscova, a obţinut 54,73% din voturi în al doilea tur de scrutin sâmbătă, în timp ce liderul opoziţiei, Adgur Ardzinba, fost ministru al economiei, a câştigat 41,54% din sufragii, a declarat preşedintele comisiei electorale abhaze, Dmitri Marchan.
Niciunul dintre cei cinci candidaţi la alegeri nu a obţinut majoritatea în primul tur de scrutin, care a avut loc pe 15 februarie. La începutul lunii februarie, Gunba a mers la Moscova pentru a se întâlni cu un important oficial al administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Kirienko, la doar câteva zile după vizita acestuia din urmă în Abhazia. Deşi aceste contacte s-au concentrat oficial pe restabilirea aşteptată în luna mai a legăturilor aeriene între Rusia şi Abhazia, suspendate în urmă cu 30 de ani, cei doi oficiali au profitat de ocazie pentru a sublinia importanţa legăturilor strânse dintre Moscova şi Suhumi, capitala teritoriului. Criticii acestui acord controversat cu Rusia se tem că aceasta ar putea deschide calea ruşilor să cumpere apartamente în Abhazia, mai ales în numeroasele staţiuni de pe coasta Mării Negre, în acest teritoriu cu circa 240.000 de locuitori.
După un război de scurtă durată în care armata rusă a intrat pe teritoriul georgian în 2008, Moscova a recunoscut independenţa a două regiuni separatiste care se învecinează cu teritoriul său, Abhazia şi Osetia de Sud. De atunci, Rusia şi-a menţinut o prezenţă militară în aceste două regiuni.