Poliţia sud-coreeană a percheziţionat joi dimineaţă aeroportul din Muan şi alte două locaţii, în cadrul anchetei privind prăbuşirea unui Boeing 737-800 al companiei Jeju Air care a ucis duminică 179 de persoane, scrie adevarul ro.
„În relaţie cu accidentul de avion care a avut loc pe 29 decembrie, este efectuată o operaţiune de percheziţie şi sechestru începând cu orele 09.00 (00:00 GMT) pe 2 ianuarie, în trei locuri", printre care aeroportul din Muan, biroul companiei Jeju Air la Seul, precum şi un birou al autorităţii regionale din sectorul aviaţiei la Muan, a indicat poliţia într-un comunicat transmis AFP, potrivit Agerpres.
„Poliţia intenţionează să determine rapid şi riguros cauza şi responsabilitatea acestui accident în conformitate cu legea”, a adăugat aceeaşi sursă.
Duminică dimineaţă, Boeingul companiei low cost Jeju Air, care venea de la Bangkok, a aterizat pe burtă pe aeroportul din Muan şi a lovit un zid de beton de la capătul pistei, rupându-se în două şi luând foc. Doar două dintre cele 181 de persoane aflate la bordul avionului - doi membri de echipaj - au supravieţuit accidentului, cel mai grav dezastru aerian din istorie petrecut pe teritoriul sud-coreean.
Autoritățile continuă să investigheze cauza prăbușirii. O teorie inițială vorbește despre o posibilă coliziune cu o pasăre, însă mulți experți susțin că o astfel de coliziune nu ar fi fost suficient de puternică pentru a împiedica pilotul să coboare trenul de aterizare al avionului Boeing 737-800.
Investigatorii se concentrează acum pe posibilele defecțiuni ale sistemelor de control ale aeronavei și asupra motivului pentru care pilotul a încercat să aterizeze atât de rapid, imediat după ce a declarat o urgență.
Accidentul aviatic este cel mai grav înregistrat de orice companie aeriană sud-coreeană de la un accident din 1997, produs în Guam, care a ucis peste 200 de persoane.
Modelul avionului prăbuşit în Coreea de Sud este unul dintre cele mai populare din lume.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.