Un politician care a fost deportat în Rusia pe vremea ocupației sovietice și s-a întors în Lituania a fost arestat sub acuzația de spionaj în beneficiul GRU, serviciul secret militar al Rusiei, relatează AFP, potrivit libertatea.ro.
Autorităţile lituaniene au refuzat să dezvăluie identitatea suspectului arestat pentru că spiona pentru GRU, însă două surse care au precizat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că este vorba de Eduardas Manovas. În vârstă de 82 de ani, Eduardas Manovas este membru al partidului conservator Uniunea Patriotică – Creștin-Democrații Lituanieni.
Deportat în Rusia pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), împreună cu părinții săi, Manovas s-a întors în Lituania în 1997, la câţiva ani după redobândirea independenţei pe fondul destrămării Uniunii Sovietice, şi s-a stabilit în orașul Siauliai, în nordul ţării baltice.
„El are dublă cetăţenie – lituaniană şi rusă – şi face parte din Uniunea exilaţilor şi deţinuţilor politici lituanieni”, a declarat pentru presă Arturas Urbelis, de la biroul Procurorului General.
Potrivit lui Urbelis, bărbatul este suspectat că transmis către GRU, începând din 2018, date despre partidele politice şi capacităţile de apărare ale Lituaniei, precum şi despre persoanele deportate în Rusia în timpul ocupaţiei sovietice.
„Informaţiile adunate nu erau clasificate, însă ele erau importante şi răspundeau intereselor ruse”, a precizat directorul adjunct al serviciilor lituaniene de informaţii, Remigijus Bridikis.
Potrivit lui Urbelis, suspectul şi agenţi ai GRU au folosit stații de radio specializate pentru transmiterea de informaţii criptate.
Lituania, o ţară cu o populație de 2,8 milioane de locuitori care face parte din UE și NATO, se numără printre susţinătorii cei mai fermi ai Ucrainei şi se teme că ar putea deveni următoarea ţintă potenţială a Rusiei, dacă aceasta va câştiga războiul împotriva țării vecine.
Liderul conservatorilor lituanieni, Gabrielius Landsbergis, a declarat că îl va expulza de Eduardas Manovas din partid, dacă autoritățile îi vor confirma că el este cel vizat de ancheta penală cu privire la spionaj în favoarea Rusiei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.