Portugalia a intrat în cea de-a cincea zi de luptă împotriva incendiilor de vegetație. Sunt alimentate de caniculă și vânt, iar până în prezent sunt peste 30 de focare active. Din cauza temperaturilor excesive, ard din nou zone și din sudul Franței. Mai aproape de noi, în Grecia, aproape o sută de incendii de pădure și vegetație au izbucnit în weekend, în mai multe regiuni.

În nordul Portugaliei, peste o mie de pompieri au fost nevoiți să petreacă încă o noapte pentru a limita extinderea flăcărilor. Deși vântul s-a mai domolit, suprafața foarte mare afectată, peste 13.000 de hectare, a făcut ca incendiul forestier din zona Vouzela să se reaprindă în mai multe locuri. Mai multe persoane au fost rănite în timp ce încercau să stingă focul. În fața situației critice, autoritățile au cerut sprijin internațional, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Spania, Marocul și Italia au trimis în weekend echipamente și aeronave pentru stingerea incendiilor.

Șapte districte din Portugalia rămân sub cod roșu de caniculă, cu temperaturi care ar putea depăși 40 de grade Celsius. În plus, în următoarele zile sunt prognozate furtuni, însoțite de descărcări electrice, iar acestea pot declanșa noi incendii. 

În sudul Franței sunt active cel puțin 20 de incendii. Cel mai violent este în munții Pirinei, la granița cu Spania. Focul, care a mistuit 2.000 de hectare și a mobilizat 700 de pompieri, l-a obligat pe prefect să anunțe evacuarea a 5.000 de locuitori. În plus, etapa de azi din Turul Franței va fi adaptată și fără spectatori, au anunțat organizatorii. 

Între timp, incendiul de pădure izbucnit lângă orașul Salonic din Grecia a bătut în retragere. Sunt însă alte focare active, majoritatea în regiunea Attica. Între timp, autoritățile elene au arestat 20 de persoane, în ultimele 5 zile, pentru provocarea unor incendii de vegetație din neglijență.