Președintele ceh Petr Pavel, fost președinte al Comitetului Militar al NATO, consideră că Europa ar trebui să negocieze cu SUA pentru a dezvolta în continuare pilonul european al NATO, scrie stirileprotv.ro.
Pavel este sceptic cu privire la crearea unei armate a Uniunii Europene.
"Un astfel de proiect ar dura mult mai mult și ar necesita, de asemenea, aprobarea unanimă a tuturor statelor membre", a declarat el într-un interviu acordat duminică televiziunii cehe, potrivit Euroactiv.
Comentariile sale au fost un răspuns la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care, la Conferința de Securitate de la Munchen, a cerut ca Europa să își înființeze propriile forțe armate.
"O mai mare autonomie a Europei în domeniul apărării are sens dacă ne bazăm pe ceea ce există deja", a declarat Pavel.
"Avem un pilon european al NATO foarte puternic, bine stabilit și complet dezvoltat. Dacă ne-am angaja în negocieri cu SUA și am instituționaliza în continuare acest pilon european, el ar putea fi utilizat pentru operațiuni pur europene - cu sau fără participarea SUA", a explicat el.
Gradul de implicare a SUA, a adăugat el, ar depinde de preferințele Washingtonului: "Aceasta este o cale care ar putea fi pusă în aplicare relativ rapid și cu o eficiență sporită. Cu siguranță ar avea sens, deoarece ar face Europa mai independentă de SUA și mai responsabilă pentru sine și pentru afacerile europene", a sugerat Pavel.
Președintele ceh a subliniat, de asemenea, că interesele Europei trebuie luate în considerare în negocierile de pace privind Ucraina.
El a subliniat că Europa trebuie să își comunice în mod clar liniile roșii și cererile - în primul rând, Statelor Unite.