Reprezentanţii SUA şi ai Rusiei au purtat joi, timp de şase ore, discuţii în vederea reluării funcţionării normale a ambasadelor lor, iar preşedintele rus Vladimir Putin a mărturisit că primele discuţii cu noua administraţie americană condusă de Donald Trump dau motive de optimism, notează agenţia de presă Reuters, potrivit digi24.ro.
Discuţiile desfăşurate la Consulatul general al SUA de la Istanbul, axate pe condiţiile pentru funcţionarea ambasadei SUA la Moscova şi a ambasadei Rusiei la Washington, au constituit un prim test pentru capacitatea celor două ţări de a-şi reseta relaţiile.
Kremlinul a descris anul trecut relaţiile dintre SUA şi Rusia ca fiind „sub nivelul zero'' în timpul administraţiei preşedintelui Joe Biden, care a sprijinit Ucraina cu arme şi a impus sancţiuni contra Moscovei după începerea invaziei ruse în ţara vecină.
Însă Donald Trump, care a promis o încheiere rapidă a războiului din Ucraina, a operat o schimbare rapidă a politicii SUA, angajând discuţii cu Moscova, iniţial printr-o convorbire telefonică cu Putin, în 12 februarie, iar după şase zile cu o reuniune la nivel de şefi ai diplomaţiei desfăşurată la Riad.
Agenţia rusă de presă TASS a relatat că discuţiile de joi de la Istanbul au durat aproximativ şase ore şi la final nu au fost făcute declaraţii pentru presă.
Kievul şi aliaţii săi europeni sunt îngrijoraţi că reconcilierea lui Trump cu Moscova ar putea duce la un acord asupra încheierii războiului din Ucraina care i-ar marginaliza şi le-ar submina securitatea. Donald Trump susţine că printr-o încetare rapidă a focului în Ucraina doreşte să pună capăt vărsării de sânge.
În această săptămână, liderul rus Vladimir Putin a ţinut să tempereze aşteptările faţă de un acord rapid, spunând că în prima fază este necesară reconstruirea încrederii între Moscova şi Washington. Însă în comentarii televizate făcute joi în faţa conducerii serviciului federal de securitate FSB, Putin a spus: ''Observ că primele contacte cu noua administraţie americană dau o anumită speranţă''.
„Există o disponibilitate reciprocă de a lucra pentru restabilirea relaţiilor interguvernamentale şi pentru soluţionarea graduală a unui număr uriaş de probleme strategice şi sistemice apărute în arhitectura de securitate mondială'', a adăugat el.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a afirmat că este de aşteptat ca discuţiile de la Istanbul să fie primele dintr-o serie de contacte consacrate construirii încrederii şi înlăturării chestiunilor ''iritante'' din relaţiile bilaterale.
La rândul său, Washington a descris drept constructive discuţiile purtate joi la Istanbul cu partea rusă.
În ultimii zece ani, SUA şi Rusia au expulzat diplomaţi ai celeilalte părţi şi au limitat angajarea de personal la reprezentanţele diplomatice americane din Rusia şi ruse din SUA. Departamentul de Stat american a menţionat că discuţiile de la Istanbul au abordat chestiuni precum vizele şi numărul angajaţilor celor două reprezentanţe diplomatice.
Washingtonul a anunţat că în viitorul apropiat va avea loc o nouă reuniune între reprezentanţii SUA şi ai Rusiei, însă nu au fost deocamdată decise locul şi data.
„Pentru a fi clari, nu există nicio chestiune politică sau de securitate pe agendă. Ucraina nu se află pe agendă'', precizase un reprezentant al diplomaţiei SUA înainte de întâlnirea de la Istanbul.
De partea sa, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus că rezultatul întâlnirii „va arăta cât de rapid şi de eficient ne putem mişca''.
El a menţionat că Rusia a „creat condiţii neconfortabile'' pentru diplomaţii americani la Moscova, în ceea ce el a spus că a fost o retaliere pentru tratamentul la care fuseseră supuşi diplomaţii ruşi la Washington.
Delegaţia SUA la Istanbul a fost condusă de asistentul adjunct al secretarului de stat, Sonata Coulter, iar cea rusă de Aleksandr Darşiev, şeful Departamentului America de Nord al Ministerului de Externe. Darşiev este considerat favorit să devină viitorul ambasador al Rusiei la Washington, post vacant în prezent.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.