Președintele rus Vladimir Putin a oferit prima sa reacție cu privire la discuțiile ruso-americane desfășurate, marți, la Riad, în Arabia Saudită, scrie protv.ro.

Publicat:19.02.2025, 20:23

Vladimir Putin a declarat, miercuri, că scopul discuțiilor de marți dintre oficialii din Rusia și Statele Unite a fost „restabilirea încrederii”.

El a precizat că încheierea războiului din Ucraina este imposibilă fără creșterea nivelului de încredere între cele două țări. Putin a precizat că cele două părți au discutat, de asemenea, despre activitatea privind problemele economice, piața energetică, spațiul și alte subiecte.

În plus, el a spus că Rusia a făcut primii pași spre cooperarea cu SUA în „domenii geopolitice de interes reciproc”, inclusiv în Orientul Mijlociu, notează agenția de presă Baha.

Altfel, Putin a mai transmis că ar fi „fericit” să se întâlnească cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, și că „dorința este reciprocă”, dar a recunoscut că astfel de întâlniri necesită pregătire.

Putin a contrazis remarca președintelui ucrainean Volodimir Zelenski potrivit căreia Trump se află într-un „spațiu de dezinformare”, susținând în schimb că liderul american începe acum să primească „informații obiective”.

El a adăugat că Trump i-a spus în timpul convorbirii lor telefonice de săptămâna trecută că SUA „presupun” că negocierile de pace vor include atât Rusia, cât și Ucraina.