Forțele israeliene au ucis 10 palestinieni și au rănit alți 25 în orașul Jenin din Cisiordania într-un raid care a început marți dimineață, a declarat ministrul palestinian al Sănătății, transmite hotnews.ro.

Publicat:22.05.2024, 23:18

În raidul de la Jenin de marți au fost uciși opt palestinieni, printre care un doctor și un adolescent, în timpul unei operații majore în care au fost implicate zeci de vehicule și care s-a prelungit pe durata nopții, au afirmat autoritățile palestiniene și martori oculari.

Alte două persoane au fost ucise miercuri, bilanțul raidului ajungând astfel la 10. Din 7 octombrie până acum au fost ucise 516 persoane în Cisiordania.

Primul-ministru palestinian Mohammed Mustafa a atras atenția, într-o declarație făcută joi, asupra pericolelor „escaladării de către armata israeliană și de către atacurile coloniștilor în Cisiordania”.

Cisiordania ocupată, pe care palestinienii o consideră centrul unui viitor stat independent alături de Gaza, se confruntă cu o intensificare a violențelor de la începutul războiului din Gaza și cu o represiune majoră din partea forțelor de securitate israelieni care au făcut mii de arestări.