Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, este "o crimă politică absolut inacceptabilă", a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus pentru agenţia de presă de stat RIA, relatează Reuters, scrie știrileprotv.ro

Publicat:31.07.2024, 10:33

"Aceasta este o crimă politică absolut inacceptabilă şi va duce la o nouă escaladare a tensiunilor", a declarat ministrul adjunct de Externe Mihail Bogdanov.

Bogdanov a precizat că uciderea lui Ismail Haniyeh va avea, de asemenea, un impact negativ asupra negocierilor de încetare a focului în Gaza.

Rusia, care are relaţii cu ţările arabe, Iranul şi Hamas, precum şi cu Israelul, a condamnat frecvent violenţele din regiune şi a acuzat Statele Unite că ignoră necesitatea unui stat palestinian independent, potrivit News.ro.

Cine a fost Ismail Haniyeh

Ismail Haniyeh a fost mult timp lider politic al grupului militant, relatează CNN.

În vârstă de 62 de ani, acesta s-a născut într-o tabără de refugiaţi de lângă oraşul Gaza şi s-a alăturat Hamas la sfârşitul anilor 1980.

Pe măsură ce Hamas creştea în putere, Haniyeh a urcat în ierarhie - fiind numit parte a unei ”conduceri colective” secrete în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorităţii Palestiniene în 2006.

Până în 2017, a devenit şeful grupului şi a fost numit ”terorist global special desemnat” de către Statele Unite la scurt timp după aceea.

De-a lungul anilor, el a participat la discuţii de pace cu fostul preşedinte american Jimmy Carter şi s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, şi cu diplomatul chinez Wang Kejian, la începutul acestui an.

În aprilie, raidurile aeriene israeliene au ucis trei dintre fiii lui Haniyeh şi patru dintre nepoţii săi, potrivit Hamas.

La momentul respectiv, Haniyeh - care era stabilit în Qatar - a insistat că moartea lor nu va afecta încetarea focului şi negocierile în curs privind ostaticii.

”Oricine crede că ţintirea copiilor mei în timpul discuţiilor de negociere şi înainte de convenirea unui acord va forţa Hamas să renunţe la cererile sale este iluzoriu”, a spus el.

Casa Albă a luat act de rapoartele despre uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, în Iran, a declarat un purtător de cuvânt, dar a refuzat să facă imediat alte comentarii.

Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, face obiectul unei anchete, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi, a anunţat presa de stat iraniană, citând o declaraţie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

IRGC a prezentat condoleanţe ”eroicei naţiuni palestiniene, Ummah (comunitatea) musulmană, luptătorilor frontului de rezistenţă şi nobilei naţiuni iraniene pentru martiriul liderului senior al rezistenţei palestiniene”, a raportat mass-media de stat.