Summitul din Alaska nu pare să fi făcut vreun pas către un armistițiu, dar Rusia consideră că întâlnirea a fost un succes, scriu New York Times și The Guardian, transmite hotnews.ro.
Andrei Guruliov, general în rezervă și în prezent membru al parlamentului rus, a declarat că declarațiile lui Putin în cadrul întâlnirii cu Trump de vineri au arătat că poziția Kremlinului este „de neclintit”.
Dacă a existat o realizare importantă, a scris el pe canalul său de Telegram, aceasta a fost faptul că Putin i-a putut explica direct lui Trump motivele războiului, scrie New York Times.
Observatorii occidentali avertizaseră deja administrația Trump că Putin nu și-a schimbat poziția și că nu este pregătit pentru un armistițiu. Summitul, au spus aceștia, reprezintă însă o victorie pentru Putin deoarece invitația în SUA îl scoate din izolarea impusă de lumea occidentală.
Reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a ilustrat această nuanță, comentând pe canalul său de Telegram primirea călduroasă oferită de Trump lui Putin.
„Presa occidentală se află într-o stare care poate fi numită nebunie, la limita nebuniei totale: timp de trei ani au vorbit despre izolarea Rusiei, iar astăzi au văzut covorul roșu care l-a întâmpinat pe președintele rus în Statele Unite”, a subliniat Zaharova, citată de Tass.
În vreme ce Rusia exultă, ucrainenii vor fi însă îngrijorați de faptul că, la conferință, Vladimir Putin a vorbit din nou despre „cauzele profunde” ale conflictului și a afirmat că numai eliminarea acestora va duce la o pace durabilă.
Tradus din limbajul Kremlinului, acest lucru înseamnă că el este în continuare hotărât să urmărească obiectivul inițial al „operațiunii militare speciale” – și anume, desființarea Ucrainei ca stat independent, scrie The Guardian.
Nu a existat o reacție imediată din partea Kievului după summit. Deputatul din opoziția ucraineană Oleksii Honcearenko a observat însă că Putin a avut de câștigat.
„Se pare că Putin a câștigat mai mult timp. Nu s-a convenit asupra niciunui armistițiu sau a unei dezescaladări”, a spus oficialul.
Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, a declarat într-un comunicat că salută eforturile lui Trump, dar se îndoiește de interesul lui Putin pentru un acord.
„Dacă Putin ar fi fost serios în ceea ce privește negocierile de pace, nu ar fi atacat Ucraina toată ziua de astăzi”, a spus el.