Convorbirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin l-a „dezgheţat” pe liderul rus, cei doi punând la cale planuri pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi convenind să se viziteze reciproc. Între timp, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a mers la Bruxelles şi le-a spus aliaţilor europeni să „preia responsabilitatea securităţii convenţionale pe continent”.

Duşul rece evidenţiază ideologia lui Trump „America pe primul loc” şi tendinţa sa de a vedea fiecare problemă sau alianţă drept o tranzacţie în dolari şi cenţi, arată CNN. De asemenea, evidenţiază distanţa pe care şi-a luat-o faţă de consilieri politici provenind din sistem, care în materie de politică externă se hrănesc cu „mitologia Occidentului” şi care, în opinia sa, i-au zădărnicit primul mandat. Deşi Pete Hegseth a reafirmat angajmentul SUA faţă de NATO, ceva fundamental s-a schimbat.

Intervenţiile Americii au câştigat două războaie mondiale care au început în Europa şi au garantat ulterior libertatea continentului în faţa ameninţării sovietice. Dar Trump a declarat în timpul campaniei că ar putea să nu-i mai apere pe membrii alianţei care nu au investit suficient în apărare. El a readus astfel în atenţie un punct de vedere pus în evidenţă cel mai elocvent de Winston Churchill în 1940, când a spus că „lumea nouă, cu toată puterea şi forţa sa”, va păşi „înainte pentru salvarea şi eliberarea celei vechi”. Trump s-a întors la raţionamentul folosit de mulţi preşedinţi care se feresc de implicări străine, spunând miercuri: „Avem între noi un mic lucru numit ocean”.

Sinceritatea dezarmantă a noului șef al Pentagonului

Era clar de mult timp că a doua administraţie Trump va impune noi cerinţe partenerilor europeni ai Americii, ceea ce va duce acum la opţiuni chinuitoare pentru guvernele care au ales cheltuielile sociale în detrimentul apărării. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luna trecută în Parlamentul European că europenii trebuie să vină cu mai mulţi bani pentru armatele lor. „Dacă nu o faceţi, luaţi cursuri de limba rusă sau mergeţi în Noua Zeelandă”, a avertizat el.

Dar Hegseth a fost totuşi şocant miercuri. El a oficializat cererea lui Trump ca membrii alianţei să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi a declarat că SUA vor acorda prioritate tensiunii crescânde cu China şi securităţii la frontierele sale, nu la cele ale Europei. „Statele Unite nu vor mai tolera o relaţie dezechilibrată care încurajează dependenţa”, a declarat noul şef al Pentagonului.

Noua abordare dură nu seamănă deloc cu fantezia lui Trump de a strămuta palestinienii din Gaza pentru a construi „Riviera Orientului Mijlociu”. Este un răspuns raţional la realităţile politice schimbate. Cea mai mare generaţie, cea care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi a produs preşedinţi care au înţeles pericolele unui vid de putere în Europa, a dispărut. Orice american care îşi aminteşte ca adult de Războiul Rece împotriva Uniunii Sovietice are cel puţin 50 de ani. Iar cel mai puternic concurent al Statelor Unite este în Asia, nu în Europa. Prin urmare, este corect ca Trump să întrebe de ce continentul nu şi-a asumat încă propria autoapărare, la 80 de ani după înfrângerea naziştilor.

O nouă eră a relațiilor dintre puterile mondiale

Preşedinţii americani succesivi şi liderii europeni nu au reuşit să regândească NATO pentru secolul XXI. Privind retrospectiv, alianţa transatlantică s-a lăsat expusă în mod grav în faţa celui mai tranzacţional şi mai naţionalist preşedinte american de după secolul al XIX-lea.

Secretarul de stat Marco Rubio sugera într-un interviu recent acordat emisiunii „The Megyn Kelly Show” că SUA nu ar trebui să fie „capătul din faţă” al securităţii europene, ci mai degrabă „opritorul din spate”. Şi a avut de făcut un reproş marilor puteri europene: „Când îi întrebi pe aceştia de ce nu pot cheltui mai mult pentru securitatea naţională, argumentul lor este pentru că ne-ar cere să facem reduceri la programele de asistenţă socială, la ajutoarele de şomaj, la posibilitatea de a ne pensiona la 59 de ani şi la toate aceste alte lucruri. Aceasta este o alegere pe care ei au făcut-o. Şi noi să subvenţionăm asta?. „Aceasta este o alegere pe care ei au făcut-o. Şi noi să subvenţionăm asta?”.

Pe de altă parte, tratamentul lui Trump faţă de aliaţi precum Canada şi Mexic, precum şi apelurile sale ca Danemarca să predea Groenlanda, arată dispreţul acestuia pentru politica externă multilaterală a SUA de odinioară. El îi laudă mereu pe Putin şi pe preşedintele chinez Xi Jinping pentru inteligenţa şi puterea lor, arată CNN. Este evident că îi consideră singurii interlocutori demni pentru liderul dur al unei alte mari puteri, Statele Unite.

„Agenda lui Trump nu se referă la securitatea europeană: el crede că SUA nu ar trebui să plătească pentru securitatea europeană. Aceasta nu este o nouă eră a relaţiilor transatlantice, ci o nouă eră a relaţiilor dintre marile puteri globale, care înlocuiesc structurile instituţionale deliberate ale ordinii internaţionale liberale”, punctează Nicholas Dungan, fondator şi CEO al CogitoPraxis, o companie de consultanţă strategică din Haga.

Mesajul SUA privind Ucraina pe care Europa nu a vrut să îl audă

Primul test al acestei noi realităţi dintre SUA şi Europa va avea loc cu privire la Ucraina.

Trump a declarat că negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina vor începe „imediat” după convorbirea sa cu Putin, exclus de Occident după invazia sa din Ucraina, în urmă cu trei ani. Dar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost inclus, ceea ce este un semnal alarmant pentru guvernul de la Kiev.

Zelenski a fost în centrul a tot ceea ce a făcut administraţia Biden cu privire la război. Trump l-a sunat pe Zelenski în cursul zilei de miercuri, dar preşedintele american alimentează deja temerile că va elabora o rezoluţie care să favorizeze Rusia. Întrebat de un jurnalist dacă Ucraina va fi un partener egal în negocierile de pace, Trump a răspuns: „Este o întrebare interesantă” şi a părut să se gândească bine, înainte de a răspunde. „Am spus că nu a fost un război bun în care să intrii”, ceea ce aparent alimentează teza lui Putin potrivit căreia conflictul a fost vina ţării invadate brutal de un vecin autoritar.

Hegseth a fost la fel de tranşant. El a prezentat punctele de plecare ale SUA pentru negocieri: Ucraina nu se poate întoarce la graniţele sale de dinainte de invazia Crimeei, din 2014, nu poate adera la NATO, iar trupele americane nu vor face parte din nicio forţă de securitate care să garanteze o eventuală pace. Orice forţă de menţinere a păcii ar trebui să fie formată din trupe europene şi non-europene şi nu ar fi acoperită de clauza de apărare reciprocă a NATO – ceea ce înseamnă că SUA nu ar putea să o salveze în cazul unei ciocniri cu forţele Moscovei.

Fostul preşedinte Joe Biden a fost, de asemenea, reticent cu privire la posibilitatea ca Ucraina să devină membră NATO, temându-se de o ciocnire cu Rusia înarmată nuclear, care s-ar putea transforma în Al Treilea Război Mondial. Iar insistenţa lui Trump ca forţele europene de menţinere a păcii să nu poarte uniforme NATO va fi văzută de mulţi analiști drept o mişcare la fel de prudentă pentru a evita antrenarea SUA într-un conflict cu Rusia.

Dar miercuri a fost, de asemenea, cea mai bună zi pentru Putin de la invazie, deoarece a măturat multe dintre aspiraţiile Ucrainei. Hegseth a susţinut că nu a făcut decât să dea dovadă de realism. Şi are dreptate. Nimeni din SUA sau Europa nu a crezut că ceasul mai poate fi întors în 2014. Iar Ucraina a fost incapabilă să îşi recâştige pământul pe câmpul de luptă, în ciuda ajutorului occidental de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, eliminând astfel de probleme de pe masă, Trump, presupusul negociator suprem, i-a privat pe ucraineni de o monedă de schimb care ar fi putut fi utilizată pentru a obţine concesii din partea vechiului său prieten Putin. În prezent, Trump pare să nu aibă nicio obiecţie cu privire la faptul că Rusia păstrează prada invaziei sale neprovocate. Acest lucru nu este surprinzător – deoarece, la fel ca Rusia, America are acum un preşedinte care crede că marile puteri au dreptul la expansionism în zonele lor regionale de influenţă. Dar recompensarea Rusiei cu o înţelegere favorabilă ar stabili un precedent dezastruos.

O analogie istorică înfricoșătoare

Convorbirea SUA-Rusia şi o viitoare întâlnire cu Putin în Arabia Saudită, despre care Trump a spus că va avea loc în curând, ar putea fi un indiciu că nu îl exclude doar pe ZelenskI, ci şi Europa.

Franţa, Germania, Polonia, Italia, Spania, Uniunea Europeană, Comisia Europeană, plus Regatul Unit şi Ucraina, au avertizat că „Ucraina şi Europa trebuie să facă parte din orice negocieri”. Şi l-au avertizat pe Trump, care pare să dorească un acord de pace cu orice preţ, că „o pace justă şi durabilă în Ucraina este o condiţie necesară pentru o securitate transatlantică puternică”.

Fostul prim-ministru suedez Carl Bildt este îngrijorat de convorbirea confortabilă dintre Trump şi Putin. „Lucrul îngrijorător este, desigur, că avem doi oameni mari, două orgolii mari, care cred că pot manevra toate problemele pe cont propriu”, a spus Bildt la CNN. El a evocat „cea mai condamnabilă analogie istorică posibilă” – concilierea lui Adolf Hitler de către Marea Britanie, care a permis naziştilor să anexeze Teritoriul Sudeţilor. „Pentru urechile europene, acest lucru sună a Munchen. Sună ca doi mari lideri care doresc să aibă pace în vremurile noastre, cu privire la o ţară îndepărtată, despre care ştiu puţine lucruri. Se pregătesc să încheie o înţelegere peste capul acelei ţări. O mulţime de europeni ştiu cum s-a terminat acest film special”, a spus Bildt.

Strategia detaliată a lui Trump rămâne opacă. Zădărnicirea multora dintre aspiraţiile lui Zelenski înseamnă că acordul Kievului cu privire la orice înţelegere Putin-Trump nu poate fi luat în seamă.

Un nou zid?

Dar cadrul unei posibile soluţionări a fost un subiect al conversaţiilor private la Washington şi în capitalele europene timp de luni de zile, chiar şi în timpul administraţiei Biden. După cum a precizat Hegseth, speranţele Ucrainei de a-şi recâştiga toate teritoriile pierdute sunt nerealiste.

Ceea ce ar putea apărea este o soluţie asemănătoare cu împărţirea Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial, cu teritoriul ocupat de Rusia îngheţat sub controlul său, restul Ucrainei – de cealaltă parte a unei frontiere fortificate – rămânând o democraţie. Poate că părţii vestice i s-ar permite să adere la Uniunea Europeană, precum vechea Germanie de Vest. Dar, de data aceasta, trupele americane nu-i vor asigura libertatea.

„Poziţia SUA cu privire la Ucraina, aşa cum a fost articulată astăzi, nu ar trebui să surprindă pe nimeni în Europa: este exact ceea ce cei din interiorul Europei mi-au spus neoficial, pe canale secrete, în culise, timp de doi ani: Ucraina de Vest şi Ucraina de Est, ca Germania de Vest şi Germania de Est, dar în acest caz – UE da, NATO nu”, a declarat Dungan.

O astfel de soluţie ar fi o ironie istorică crudă. Putin, care a privit cu disperare din postul său de ofiţer KGB din Dresda cum Uniunea Sovietică se dizolva, ar putea fi pe punctul de a crea o nouă Germanie de Est în Europa secolului XXI, cu ajutorul Americii.