Israelul face lobby asupra Statelor Unite pentru a menține bazele rusești în Siria ca o contrapondere a influenței tot mai mari a Turciei în țară, relatează Reuters, citată de stirileprotv.ro.
Potrivit agenției, Israelul este în favoarea menținerii Siriei slabe și descentralizate, întrucât se teme că, dacă Turcia și regimul islamist își întăresc pozițiile, Siria ar putea deveni o bază pentru Hamas și alte grupuri teroriste.
Reprezentanții israelieni transmit în mod constant poziția lor Statelor Unite în negocierile cu reprezentanții Casei Albe și ai Congresului. Planurile administrației Trump pentru Siria sunt încă neclare.
Relațiile dintre Israel și Turcia s-au deteriorat de la începutul războiului din Fâșia Gaza.
În Siria, regimul lui Bashar al-Assad a fost înlăturat la începutul lunii decembrie. Gruparea Hayat Tahrir al-Sham, susținută de Turcia , a preluat puterea în țară , iar liderul său Ahmed al-Sharaa a fost declarat președinte pe durata „perioadei de tranziție”.
În Siria există două baze rusești: baza aeriană Khmeimim și baza de sprijin naval din Tartus.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.