România este, începând de azi, membru cu drepturi depline al Spaţiului Schengen, după 18 ani de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Astfel, moldovenii cu cetățenie română pot călători cu mașina peste hotare fără să mai piardă ore întregi la vamă, pentru controale. Vor exista însă controale aleatorii, prin sondaj, în baza unor analize de risc.

Publicat:01.01.2025, 11:07

De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele.

”Slavă ție! Bine ați venit în Schengen!”

„Este o mare bucurie și o eliberare de cozile alea zilnice și de timpul pierdut în fiecare zi de câteva ori.”

„Nu îmi vine să cred ca așa ceva este posibil dupa atâția ani, cât am fost închiși, cu restricții și cu controale, deschide portbagajul, unde pleci, câți bani ai la tine, deci nu îmi vine să cred, încă sunt buimac.”

La miezul nopţii, românii susprinși în vama Borș de la granița cu Ungraia au sărbătorit cu șampanie intrarea în Spaţiul Schengen.

“Pentru ce ciocniți?
Pentru Schengen!”

“La mulți ani și bine am intrat în Schengen!”  

Exact la miezul nopții bariera de frontieră dintre România și Bulgaria de la Podul Dunării a fost ridicată simbolic sub acompaniamentul sunetelor imnului european.

“Ne simțim incredibil. Sărbătorim călătoria noastră în Europa!”

Accesul în spaţiul de liberă circulaţie presupune eliminarea controlului de documente la frontieră şi implicit a cozilor de maşini la vămi. Călătorii trebuie totuşi să aibă actele de identitate la ei, în condiţiile în care, cel puţin şase luni de acum înainte, sunt posibile controale aleatorii ale poliţiştilor de frontieră. 

Atanas ILKOV, MINISTRUL BULGAR DE INTERNE: „Când primim informații de la partenerii noștri europeni cu privire la persoane sau vehicule de interes, aceste vehicule vor fi redirecționate către zone desemnate pentru verificări amănunțite”.

La 12 decembrie 2024, Consiliul Uniunii Europene a decis ca România şi Bulgaria să intre în Schengen şi cu graniţele terestre de la 1 ianuarie 2025, ceea ce înseamnă că România şi Bulgaria devin graniţe externe pentru Spaţiul Schengen. România a intrat în spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă din 31 martie 2024.