Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și alte 15 organizații nonguvernamentale cer să Comisiei Europene să cerceteze modul în care rețelele sociale au fost folosite în procesul electoral din România. Semnatarii susțin că îndeosebi în cazul TikTok există indicii serioase că platforma nu și-a respectat propriile reguli și dă dovadă de opacitate privind modul în care este propagat conținutul extremist, scrie hotnews.ro.
Organizațiile semnatare reclamă faptul că printre factorii care au influențat evident procesul electoral din România se află inclusiv modul în care au fost folosite în campania electorală rețelele sociale, în special TikTok.
TikTok, acuzată că nu a respectat propriile reguli
„În lipsa unor măsuri care să atenueze riscurile, aceste rețele au fost folosite ca un catalizator al opiniilor extremiste. De asemenea, reglementările cu privire la campaniile electorale au fost, în mod evident, încălcate. TikTok susține public că nu acceptă reclamă politică, dar majoritatea candidaților au folosit această rețea socială atât pentru comunicare directă, dar mai ales și pentru comunicare indirectă – prin alte conturi, uneori marcate ca publicitate electorală, alteori nu”, se spune în scrisoarea deschisă trimisă Comisiei Europene
Este invocat și cazul lui Călin Georgescu, însă nenumit în textul scrisorii, care și-a crescut audiența pe TikTok prin două modalitați: „(i) o rețea coordonată de conturi de promovare directă, plus (ii) un grup de influenceri care promovează indirect politicianul, fără a marca în vreun fel publicitatea plătită”, conform unui Policy Brief al Expert Forum, publicat pe 23 noiembrie 2024.
TikTok este acuzată explicit că a contribuit propagarea conținutului extremist, iar lipsa transparenței din partea platformei generează suspiciuni legate de implicarea Rusiei sau a unor alte interese geopolitice.
„Platforma TikTok (…) operează un algoritm opac ce poate duce la propagarea unor conținuturi extremiste. Prin nerespectarea propriilor reguli și prin permiterea oricărui tip de conținut electoral promovat de diverse conturi dedicate, false și coordonate în mod intenționat, dar și prin nemarcarea publicității electorale, platforma TikTok a fost unul din factorii care au influențat rezultatul electoral în primul tur al alegerilor prezidențiale, prin promovarea candidatului care a speculat cel mai mult potențialul algoritmilor de amplificare și prioritizare a conținutului cu grad mare de angajament.
Invocând studii, realizate inclusiv de către Meta, care arată că algoritmii de recomandare a conținutului dau prioritate mesajelor polarizante, este cerută dezactivarea sistemelor de recomandare bazate pe profile ale utilizatorilor.
Lipsă de transparență a platformelor online
De asemenea, ONG-urile semnalează că influenceri de pe TikTok au folosit platforma pentru a promova mesaje electorale, fără să respecte legislația privind campania și marcarea mesajelor ca fiind plătite.
„Odată cu intrarea în vigoare Regulamentului privind Serviciile Digitale (DSA), marile rețele sociale (desemnate ca VLOPS) au obligația legală să fie mai responsabile cu privire la rolul lor de intermediar în numeroase activități online și, în special, în contextul proceselor electorale. Dar, fără implicarea fermă a autorităților europene și naționale, nu ne putem aștepta la un progres real în acest sens”, se spune în scrisoarea către Comisia Europeană.
Asta cu atât mai mult cu cât TikTok a fost recent sesizat de către Comisia Europeană cu o solicitare de informații cu privire la măsurile pe care le-a adoptat pentru a evita manipularea serviciului său de către actori răuvoitori și pentru a atenua riscurile legate de alegeri, pluralismul mass-mediei și discursul civic, care pot fi amplificate de anumite sisteme de recomandare.
„În contextul alegerilor din România, TikTok nu a implementat aproape niciuna din măsurile specifice identificate în cap. 3.2.1. al Orientărilor Comisiei Europene, deși aceste linii directoare au fost publicate pentru ca platformele să joace un rol mai activ în a preveni utilizarea frauduloasă și de influențare a proceselor electorale democratice. Lipsa de transparență, contact public și responsabilitate a TikTok față de rolul său major în ecosistemul informațional digital din România este de neacceptat în contextul electoral prezentat mai sus și în contextul DSA”, se arată în scrisoare.
Semnatarii precizează că deocamdată nu au suficiente informații legate de modul în care alte platforme online au făcut sau nu eforturi pentru „a facilita un proces electoral corect”. În schimb, sunt acuzate autoritățile din România implicate în procesul electoral că au ignorat campania din mediul online „În schimb, cu o zi înainte de alegeri (în ziua în care este interzisă campania electorală), poliția a descins la ușa unor utilizatori obișnuiți de rețele sociale care au postat opinii personale electorale, a căror identificare era trivială”, se arată în document.
Autoritățile române, ineficiente
În schimb, sub pretextul rezolvării problemelor, au fost făcute demersuri în scop politic, de către autorități care nu au bază legală în reglementarea conținutului online.
„Ministrul Digitalizării (el însuși în campanie electorală) a declarat că a primit un raport de la Meta și că au fost identificate zeci de conturi care reprezintă mai multe reţele organizate care încearcă “să obţină conținut ilegitim pentru a promova un anumit candidat”. De asemenea, a declarat că toate au fost blocate de Meta și TikTok (asta deși Ministerul nu avea nicio atribuție legală în a face o asemenea investigație sau a cere blocarea unui cont)”, susțin semnatarii.
Aceste măsuri de limitarea a unor drepturi fundamentale nu ar fi făcut decât să contribuie la creșterea neîncrederii în statutul de drept.
„În acest context, organizațiile semnatare fac un apel public către Comisia Europeană și ANCOM, principalele instituții responsabile la nivelul UE și respectiv la nivelul României de implementarea Regulamentului DSA, pentru o reacție rapidă care să ducă la atenuarea riscurilor legate de procesul electoral. Solicităm Comisiei Europene și ANCOM să demareze investigații, conform atribuțiilor legale, referitoare la modul în care marile platforme online (VLOPS) au respectat regulile din DSA în cadrul procesului electoral din România”, se spune în scrisoare.
Solicitările ONG-urilor
Concret, Comisiei i se cere să solicite TikTok să își aplice propriile reguli de utilizare a platformei și să identifice procesele coordonate de creare de conturi false cu unicul scop de a promova un candidat politic. „Demararea unei investigații din partea Comisiei la toate VLOPS cu privire la măsurile concrete de mitigare a riscurilor legate de procesele electorale din România”, este a doua solicitare către CE.
Există solicitări și către ANCOM: una prin care Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații să analizeze cum unele platforme au afectat grav destinatarii serviciilor lor din România, a doua fiind investigarea intermediarilor online din România care au găzduit astfel de anunțuri de mesaje de publicitate electorală ilegale.
De asemenea, semnatarii cer acces la date din partea TikTok și Meta (Facebook si Instagram), inclusiv pentru cercetători din mediul universitar sau independenți sau din partea ONG-urilor, pentru analizare independentă. Pe plan național, se solicită clarificarea sferei de competență a fiecărei instituții, iar ANCOM să identifice intermediarii relevanți în funcție de riscuri.
În afară de ApTI, scrisoarea deschisă mai este semnată de către Expert Forum, ActiveWatch, Centrul pentru Inovare Publică, CeRe : Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul FILIA, Asociația CIVICA, FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația MozaiQ LGBT, Centrul de Resurse Juridice, Funky Citizens, Asociația Parcul Natural Văcărești, Asociația pentru Dezvoltarea Internetului, Asociația GRADO și Asociația Transcena.
Demersul similar al CNA
Tot marți, și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a anunțat că va cere Comisiei Europene să deschidă o investigație vizând platforma TikTok, după rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu surpriza Călin Georgescu. Victoria acestuia a fost atribuită în mare parte unei campanii desfășurate pe TikTok.
Preşedintele CNA, Monica Gubernat, a anunţat la începutul ședinței de marți a Consiliului că instituţia va sesiza Comisia Europeană, conform Pagina de Media.
„Sunt probleme sistemice pe care orice platformă trebuie să le combată şi să vedem ce a făcut TikTok în acest sens. Toate aceste platforme trebuie să raporteze Comisiei Europene măsurile pe care le iau ca să combată aceste riscuri sistemice.
În acest moment, consider că avem un risc sistemic în ceea ce priveşte publicitatea politică, în condiţiile în care TikTok şi-a asumat că nu face publicitate politică şi v-aş ruga ca în această sesizare să avem în vedere decizia BEC de interzicere a materialelor domnului Călin Georgescu. În plus, dacă am putea să luăm legătura cu cei de la Expert Forum, pentru că ei au făcut nişte analize pe care am vrea să le ataşăm dacă şi dânşii sunt de acord”, a spus Gubernat.