O posibilă întâlnire între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin „va depinde în mare măsură de faptul dacă putem face vreun progres în ceea ce privește încheierea războiului din Ucraina”, a declarat joi seară secretarul de stat american Marco Rubio, scrie hotnews.ro

Publicat:21.02.2025, 08:04

Rubio a spus că a discutat despre o astfel de întâlnire atunci când s-a întâlnit marți cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în Arabia Saudită, când le-a transmis, lui Lavrov și oficialilor ruși că „nu va exista o întâlnire până când nu vom ști despre ce va fi vorba”, notează Reuters.

„Cred că momentul în care va avea loc această întâlnire va depinde în mare măsură de faptul dacă putem face vreun progres în ceea ce privește încetarea războiului din Ucraina”, i-a spus Rubio jurnalistei Catherine Herridge într-un interviu difuzat pe rețeaua X.

Rubio: Vrem să vedem dacă rușii sunt serioși în privința opririi războiului

În urma discuțiilor din Arabia Saudită, Trump a declarat marți că probabil se va întâlni cu Putin înainte de sfârșitul lunii, însă Rubio a afirmat că „nu știu care este calendarul”.

Rubio a declarat că Trump vrea să știe dacă Rusia este serioasă în ceea ce privește încetarea războiului din Ucraina, declanșat de invazia Moscovei în urmă cu trei ani.

„Singura modalitate este de a-i testa, de a-i aborda și de a le spune: ”Bine, sunteți serioși cu privire la oprirea războiului? Și dacă da, care sunt cererile voastre? Sunt solicitările voastre publice și solicitările voastre din privat diferite?” a spus Rubio.

„Singurul lucru asupra căruia am căzut de acord este că vom vorbi despre pace. Ceea ce oferă ei, ceea ce sunt dispuși să accepte, ceea ce sunt dispuși să ia în considerare, va determina dacă sunt serioși sau nu în privința păcii”, a spus el. „Pur și simplu nu suntem încă în această etapă”.

„Președintele Trump este foarte supărat pe președintele Zelenski”

Rubio a vorbit pe fondul unei rupturi tot mai mari între Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Trump l-a catalogat pe Zelenski drept „un dictator fără alegeri”miercuri, după ce Zelenski a spus că Trump a fost prins într-o bulă de dezinformare rusească, un răspuns la sugestia președintelui american că Ucraina a început războiul.

„Președintele Trump este foarte supărat pe președintele Zelenski”, a declarat Rubio. „Ne pasă de (Ucraina) pentru că are implicații pentru aliații noștri și, în cele din urmă, pentru lume. Ar trebui să existe un anumit nivel de recunoștință aici”.

Washingtonul face, de asemenea, presiuni asupra Kievului pentru a negocia rapid un acord de deschidere a bogățiilor naturale ale Ucrainei către investițiile americane.

Statele Unite au oferit Ucrainei zeci de miliarde de dolari sub formă de ajutor militar în timpul războiului, iar Trump a declarat că investițiile americane în minereurile ucrainene ar putea asigura „că vom recupera într-o anumită formă acești bani”.

Oferta SUA pentru Ucraina: Noi primim bani, iar voi securitate

Rubio a discutat despre un acord în cadrul unei întâlniri cu Zelenski și vicepreședintele american JD Vance la Munchen vinerea trecută.

„Le-am explicat: `Uite, vrem să fim într-o afacere mixtă cu voi, nu pentru că încercăm să furăm din țara voastră, ci pentru că noi credem că este de fapt o garanție de securitate, pentru că suntem partenerul vostru într-un efort economic important`”, a spus Rubio în interviul cu Herridge.

„Vom primi înapoi o parte din bani … și, de asemenea, acum avem un interes direct în securitatea Ucrainei”, a spus el. „Iar el a spus: ‘Sigur, vrem să facem această înțelegere. Are tot sensul din lume. Singurul lucru este că trebuie să o supun procesului meu legislativ. Ei trebuie să o aprobe”.

Rubio a spus că a fost supărat să vadă apoi că Zelenski a spus că a respins acordul, pentru că „nu asta s-a întâmplat”.