Biroul Permanent Național al PSD a decis să nu susțină Guvernul Mureșan, iar la finalul săptămânii urmează ca Grindeanu să consulte și restul partidului cu privire la decizia finală, anunță presa română.
Anunțul oficial a fost făcut chiar de către liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.
„PSD a decis azi să nu voteze guvernul Bolojan 2.0”, a spus Grindeanu.
Grindeanu: Mureșan „vrea să fie discipolul domnului Bolojan. De aceea PSD nu îl poate vota”
„PSD nu poate gira prin vot continuarea acestui model economic al dezastrului. Am văzut că domnul Mureșan, inclusiv în această dimineață, a anunțat mândru că vrea să fie discipolul domnului Bolojan. De aceea PSD nu îl poate vota. Noi și peste 80% dintre români nu avem încredere că sub falsul drapel al reformei nu vor fi făcute noi tăieri. Tot ceea ce a făcut Siegfried Mureșan în aceste zile demonstrează că nici măcar din punctul nostru de vedere nu își dorește să ajungă premier. Este doar o regie de prost gust pusă în scenă pe spatele și pe răbdarea tuturor românilor”, a mai afirmat președintele PSD.
Grindeanu: „În loc de veșnicile înjurături la adresa PSD-ului, aș fi vrut să văd care e planul domniei sale pentru rectificare”
„În loc de atacuri la PSD, parte dintre ele văzându-le chiar în această dimineață, înainte de a începe noi ședința, deci, în loc de atacuri la PSD și de dorința de a continua politicile lui Bolojan, m-aș fi așteptat de la domnul Mureșan să ne spună de unde acoperă cele aproximativ 30 de miliarde de lei lipsă din buget și de ce au mutat banii din ultimul trimestru al anului pentru a acoperi trimestrul trei. Aș fi vrut să văd din partea domnului Mureșan, în loc de veșnicile înjurături la adresa PSD-ului, care e planul domniei sale pentru rectificare, dar și care e viziunea pentru bugetul pe 2027. N-am văzut nimic din această perspectivă.”, a mai spus președintele PSD.
Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile
Din momentul în care decretul prin care este desemnat premier ajunge în Monitorul Oficial, Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a-și forma cabinetul, a elabora programul de guvernare și a cere Parlamentului votul de învestitură.
Pentru ca Guvernul României să fie învestit, este necesar votul majorității parlamentarilor, respectiv minimum 233 de voturi, în actuala configurație a Parlamentului. Obținerea acestui număr de voturi reprezintă una dintre principalele provocări pentru premierul desemnat.
Pe hârtie, Siegfried Mureșan pornește cu 186 de voturi: 80 de la PNL, 58 de la USR, 31 de la UDMR și 17 de la minoritățile naționale. Pentru ca Guvernul să treacă de Parlament are însă nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă că îi lipsesc 47.
Premierul desemnat trebuie să găsească aceste voturi în afara partidelor care îl susțin deja, fie printr-un acord cu alte grupuri parlamentare, fie prin voturi individuale. Fără acestea, cabinetul Mureșan nu poate fi învestit.
Trebuie precizat că până pe 23 aprilie, PSD a avut șase miniștri și un vicepremier în guvernul condus de Ilie Bolojan. În plus, social-democrații au susținut în Parlament deciziile executivului din care au făcut parte, scrie știrileprotv.ro


