Președintele sirian Bashar al-Assad s-a îmbarcat duminică dimineață într-un avion la Damasc spre o destinație necunoscută, au declarat doi ofițeri superiori ai armatei, în timp ce rebelii au cucerit orașul și l-au înlăturat de la putere după 24 de ani, informează Reuters, scrie hotnews.ro
Assad nu a vorbit în public de la avansul brusc al rebelilor în urmă cu o săptămână, când insurgenții au cucerit nordul Alepului într-un atac surpriză, înainte de a mărșălui înspre mai multe orașe, în timp ce liniile de front se prăbușeau.
Locul în care se află acum – precum și cel al soției sale Asma și al celor doi copii ai lor – rămâne necunoscut, scrie agenția de știri.
Un avion al companiei Syrian Air a decolat de pe aeroportul din Damasc în jurul orei în care rebelii anunțau că capitala a fost cucerită, conform datelor de pe site-ul Flightradar.
Aeronava a zburat inițial spre regiunea de coastă a Siriei, un bastion al scetei Alawite a lui Assad, dar apoi a făcut o întoarcere bruscă și a zburat în direcția opusă timp de câteva minute înainte de a dispărea de pe radar.
Reuters precizeacă că nu a putut stabili imediat cine se afla la bordul avionului.
„A dispărut de pe radar”
Două surse siriene au declarat pentru Reuters că există o probabilitate foarte mare ca Assad să fi fost ucis dacă se afla în avion, deoarece acesta a făcut un viraj brusc de 180 de grade și a dispărut de pe radar, conform datelor de pe site-ul Flightradar.
„A dispărut de pe radar, este posibil ca transponderul să fi fost dezactivat, dar cred că probabilitatea cea mai mare este ca avionul să fi fost doborât…”, a declarat o sursă siriană, fără a da detalii.
Avionul a plecat din Damasc la scurt timp după ce rebelii au cucerit orașul central Homs, izolând capitala de coasta unde aliatul rus al lui Assad are baze aeriene și navale.
Singurul zbor cu plecare din Siria vizibil după miezul nopții pe Flightradar24, un site de urmărire a zborurilor, a plecat din Homs către Emiratele Arabe Unite, dar asta s-a întâmplat la câteva ore după ce rebelii au cucerit orașul.
Al Jazeera a relatat că semnalul acelui zbor a dispărut la scurt timp după decolare, deasupra orașului Homs, aflat sub controlul rebelilor, potrivit mai multor site-uri care monitorizează zborurile din surse deschise.
Pe măsură ce avansul rebelilor a luat amploare în ultima săptămână, s-a speculat că acesta s-ar putea refugia la Moscova sau la Iran, celălalt aliat principal al său.
Presa de stat siriană a declarat sâmbătă că acesta se află încă în Damasc. De atunci, acestea nu au făcut niciun comentariu cu privire la locația sa.
Acesta a vizitat Moscova chiar înainte de ofensiva rebelilor, iar agențiile de știri iraniene au publicat sâmbătă o fotografie a sa care, potrivit acestora, îl arăta întâlnindu-se cu un înalt oficial iranian la Damasc.