Summit tensionat la Bruxelles. Liderii Uniunii Europene s-au confruntat într-o dispută aprinsă privind reluarea contactelor cu Kremlinul și rolul pe care ar trebui să-l joace UE în dialogul cu Vladimir Putin. Pe de altă parte, Rusia rămâne deschisă discuțiilor cu Europa, dacă europenii abandonează dorința de a negocia de pe o poziție de forță. Asta a transmis purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Discuțiile despre Ucraina au provocat un schimb dur de replici între liderii europeni reuniți la Bruxelles. Potrivit Politico, divergențele au apărut după ce președintele Consiliului European, António Costa, a încercat să deschidă un canal de comunicare cu Moscova prin intermediul unor contacte diplomatice discrete. Publicația scrie că președintele francez, Emmanuel Macron, și cancelarul german, Friedrich Merz, s-au opus ferm unei astfel de inițiative, argumentând că Rusia nu dă semne că ar fi pregătită pentru negocieri reale de pace.

Emmanuel MACRON, PREȘEDINTELE FRANȚEI: „Europenii nu sunt mediatori. Au existat poate, în anumite situații, puteri prietene care s-au poziționat ca mediatori ai conflictelor. Noi nu suntem mediatori. Suntem alături de Ucraina. Îi oferim ajutor și sprijin și am sancționat Rusia.”

Mai multe state, printre care Danemarca, Olanda și țările baltice, au susținut această poziție. De cealaltă parte, mai mulți lideri au sărit în apărarea lui António Costa. Premierul belgian a declarat că, atunci când va exista disponibilitate din partea Moscovei pentru negocieri, Uniunea Europeană trebuie să fie reprezentată de propriile instituții.

Bart DE WEVER, PRIM-MINISTRUL BELGIEI: „Președintele Consiliului European, António Costa, reprezintă Uniunea. Dacă vor exista negocieri, până atunci reprezentantul Uniunii Europene este António Costa. Dacă el va arăta disponibilitate pentru negocieri, atunci va trebui să luăm o nouă decizie privind modul în care vor fi conduse acestea.”  

Potrivit Politico, dezbaterea s-a desfășurat cu ușile închise, fără consilieri și fără telefoane mobile, iar discuțiile au durat cu două ore mai mult decât era prevăzut. În centrul disputei s-a aflat întrebarea cine ar trebui să reprezinte Europa într-un eventual dialog cu Kremlinul: marile puteri europene sau instituțiile Uniunii Europene.  Între timp, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că Rusia rămâne deschisă pentru discuții cu Europa, dacă europenii renunță la dorința de a negocia dintr-o "poziție de forță".

Dmitri PESKOV, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PREȘEDINTELUI FEDERAȚIEI RUSE: „Europenii au o mare concepție greșită – pornesc de la ideea că trebuie să discute cu Rusia dintr-o poziție de forță și dintr-o poziție de slăbiciune a Rusiei. Este o eroare gravă. Dacă asta provine din incompetența europenilor, din dezinformare sau din prostia lor, nu putem spune cu certitudine, dar este un fapt. O astfel de abordare nu va duce nicăieri.”

Conflictul dintre lideri evidențiază diviziunile din interiorul blocului comunitar într-un moment în care războiul din Ucraina continuă, iar perspectivele unei soluții diplomatice rămân neclare.