Trei avocați ai fostului opozant rus Aleksei Navalnîi au fost condamnați la închisoare în Rusia. Astăzi ei au primit de la trei, până la 5 ani de detenție pentru extremism. Bărbații spun că au fost judecați pentru că au transmis ideile fostului opozant, care a murit în februarie anul trecut, fiind în detenție.  

Publicat:17.01.2025, 17:14

Aleksei Lipțer, Igor Sergunin și Vadim Kobzev sunt cei trei avocați ai fostului disident rus, Aleksei Navalnîi. Ei l-au apărat pe principalul opozant al regimului Putin în numeroase instanțe și au participat la mitinguri.

În 2023, pe când Navalnîi era încă în viață, cei trei au fost arestați, iar astăzi și-au auzit pedeapsa. Aleksei și Vadim au primit câte cinci ani, în timpul ce Igor trei ani și jumătate de închisoare. Ei au fost acuzaţi de faptul că i-au transmis lui Aleksei Navlanîi - încarcerat în Rusia începând din ianuarie 2021 şi până la moartea sa în închisoare - informaţii care i-au permis să planifice, pregătească şi comită infracţiuni penale extremiste din celulă. După rostirea verdictului, apropiații celor trei i-au susținut cu  aplauze și urale.

„ Băieți, sunteți eroi! Noi suntem alături de voi!”

”Suntem judecaţi pentru că am transmis gândurile lui Navalnîi altor persoane”, a denunţat în instanţă, la sfârşitul lui decembrie, unul dintre acuzaţi.

Anfrei GRIVȚOV, AVOCATUL LUI VADIM KOBZEV: „Astăzi a fost pronunțat un verdict care, în opinia noastră, este ilegal, nefondat și nedrept. Din păcate, așa este. Nu suntem de acord cu acest verdict, nu putem fi de acord, eu cred că avem o poziție juridică foarte puternică.”  

La data de 16 februarie 2024, opozantul numărul unul al lui Vladimir Putin a murit subit în celula sa din închisoarea de la Cercul Polar. Aleksei Navalnîi avea 47 de ani și era condamnat la 27 de ani de detenție, în baza unor acuzații despre care spunea că au fost inventate pentru a-l ține departe de politică. Deși oficial se spune că el a murit de tromboză la inimă, familia dar și apropiații acestuia nu sunt de acord cu această versiune. Iar unele ipoteze spun că Navalnîi ar fi fost otrăvit.