Muzeul Drents din Olanda, de unde au fost furate piese de tezaur dacic, anunţă că trei suspecţi au fost arestaţi în acest caz. Niciunul dintre cei trei nu este cetăţean român. Totuși, un al patrulea bărbat, care este în continuare căutat de polițiști, este cetățean român. Obiectele de patrimoniu nu au fost găsite deocamdată.

Publicat:30.01.2025, 18:50

Aseară au fost prinși cei trei suspecți care au legătură cu jaful comis sâmbătă dimineața la Muzeul Drenț. Acestea sunt ultimele informații de la poliția olandeză. 

Cei trei au fost găsiți într-un orășel aflat la aproximativ 200km de locul unde s-a produs jaful. Au fost găsiți în urma cercetărilor, în urma mai multor indicii primite de polițiști în urma verificării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, dar și în urma ponturilor primite de la populație. 

Ceea ce este foarte important și tocmai de aceea poliția olandeză cere în continuare ajutorul oamenilor pentru a-l identifica și pe cel de-al 4-lea suspect. Este vorba despre un bărbat, care a fost surprins într-un magazin de bricolaj din Asen, cu 2 zile înainte de spargere. 

Din păcate, nu au fost găsite, deocamdată, spun polițiștii, obiectele furate, dar toată lumea speră că acestea vor fi în cele din urmă descoperite și că ele vor fi intacte.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.