Potrivit site-ului Axios, citat de AFP, acest lider al Statului Islamic, identificat sub numele Muhammed Sharifullah și descris drept „creierul” atacului de către un oficial american, este așteptat miercuri în Statele Unite pentru a fi judecat, scrie hotnews.ro
Donald Trump a anunțat în Congresul american arestarea și extrădarea în Statele Unite a unui lider al Statului Islamic suspectat că a pregătit atacul de lângă aeroportul din Kabul care a provocat moartea a 13 soldați americani în august 2021.
„În urmă cu trei ani și jumătate, teroriștii Statului Islamic au ucis 13 soldați și multe alte persoane în timpul acestei retrageri dezastruoase și incompetente”, a declarat președintele american, care a fost întotdeauna un critic vocal al gestionării de către predecesorul său Joe Biden a retragerii militare haotice din Afganistan.
„În această seară, sunt onorat să anunț că tocmai l-am arestat pe teroristul responsabil pentru această atrocitate. El este în drum spre noi chiar acum pentru a înfrunta justiția americană”, a anunțat liderul SUA.
„Vreau să mulțumesc în special guvernului pakistanez pentru că ne-a ajutat să arestăm acest monstru. Aceasta este o zi foarte mare pentru aceste 13 familii”, a adăugat el.
Potrivit site-ului de știri online Axios, acest lider al Statului Islamic, identificat drept Muhammed Sharifullah și descris drept „creierul” atacului de către un oficial american, este așteptat miercuri în Statele Unite pentru a fi judecat.
Potrivit aceleiași surse, el a fost arestat de pakistanezi pe baza unor informații provenite de la CIA.
Gruparea Statul Islamic din Khorassan, o ramură a Statului Islamic, a ucis în acest atac 170 de afgani și 13 soldați americani.
În aprilie 2023, Casa Albă a anunțat moartea unui alt oficial al organizației teroriste implicat în pregătirea acestui atac.
Trump a susținut în discurs că retragerea dezastruoasă a SUA din Afganistan a încurajat Rusia să lanseze invazia din Ucraina.
„Ce zi oribilă”, a continuat Trump în remarcile sale. „S-a dat dovadă de atâta incompetență încât, atunci când Putin a văzut ce s-a întâmplat, cred că a spus: ‘Ei bine, poate că asta este șansa mea’. Atât de rău a fost. Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a mai spus Trump.