Președintele american Donald Trump domină negocierile de pace din Ucraina, în timp ce Europa a fost exclusă de la discuții, însă UE are „o armă secretă” de 200 de miliarde de euro pe care trebuie doar să se decidă cum să o folosească, relatează Politico, potrivit adevarul.ro.
După ce Vladimir Putin a invadat Ucraina, SUA și aliații săi au interzis tranzacțiile cu Banca Centrală a Rusiei și Ministerul de Finanțe, blocând în Occident active suverane rusești în valoare de aproximativ 300-350 miliarde de dolari. Aproximativ două treimi din aceste active sunt imobilizate în UE, în principal la depozitarii centrali de valori mobiliare, cum ar fi Euroclear din Belgia. Rusia susține că valoarea totală a rezervelor sale de aur și valută este de aproximativ 627 miliarde de dolari.
Marea Britanie, precum și țările baltice și nordice fac presiuni pentru acțiuni imediate, în vreme ce Franța, Germania și Italia se opun, notează presa ucraineană.
Guvernele europene au posibilitatea să recurgă la „opțiunea nucleară”, și anume să confiște activele suverane ale Rusiei pe care le-a înghețat după ce Moscova și-a lansat invazia la scară largă în Ucraina.
Cea mai mare parte a acestor fonduri, aproximativ 200 de miliarde de euro, este gestionată de instituția financiară Euroclear, cu sediul la Bruxelles, și generează dobândă. Pe de altă parte, SUA dețin doar 5 miliarde de dolari.
Confiscarea acestor active este o opțiune extremă, dar are un potențial de ar garanta Europei un loc mai important la masa negocierilor, după ce a fost exclusă de SUA și de Kremlin în cadrul discuțiilor recente de la Riad, Arabia Saudită.
Însă, în timp ce miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale se vor afla săptămâna aceasta în Africa de Sud pentru reuniunea G20, guvernele UE sunt în continuare divizate cu privire la deblocarea acestor fonduri. Dilema pe care o are UE este însă: ar fi o mână forte în negocierile dominate de Trump sau o armă ce s-ar întoarce împotriva sa?
Deblocarea activelor rusești ca pârghie de negociere
„Am putea înlocui sprijinul SUA dacă vor decide să nu mai sprijine Ucraina”, a declarat ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna.
„Avem active rusești înghețate în valoare de 300 de miliarde de euro în Europa și trebuie să le folosim”, a declarat ministrul estonian jurnaliștilor la Bruxelles.
Țările baltice și nordice, vecine ale Rusiei, între care Polonia, Cehia și de cel mai înalt diplomat al UE, fostul premier estonian, Kaja Kallas, consideră că acești bani, estimați la circa 200 de miliarde de euro, ar trebui să fie furnizați imediat Ucrainei.
La rândul său, ministrul lituanian de externe, Kęstutis Budrys, a declarat, într-un interviu acordat Politico, că nu acceptă argumentul că ar fi „problematic din punct de vedere juridic” ca banii să ajungă la Ucraina. dun punctul său de vedere astfel de argumente sunt slabe și că este necesară doar „voința politica” de a proceda în acest fel.
„Trebuie să avem sprijinul tuturor pentru acest lucru. Până în prezent, nu-l avem”, a admis fostul premier estonian, Kaja Kallas.
Activele rusești ca pârghie diplomatică
Tabăra celor care se opun acestei propuneri este compusă însă din toți marii jucători – Franța, Germania, Italia, Spania, precum și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceștia sunt îngrijorați de faptul că, prin confiscarea fondurilor, UE ar speria investitorii internaționali și astfel ar rămâne fără cel mai mare avantaj al său în negocierile de pace.
„Dacă le deblocăm și le dăm Ucrainei nu le putem folosi ca monedă de schimb”, a declarat un diplomat UE.
Președintele francez Emmanuel Macron a insistat, în timpul întrevederii de luni cu Donald Trump, că aliații occidentali pot folosi în mod legal profiturile din active în timpul războiului, dar a insistat că ar fi ilegal să confiște rezervele. El a observat însă că înghețarea acestora oferă o pârghie importantă. „Face parte din negocierile de la sfârșitul războiului”, a subliniat el.
De asemenea, cei 27 de lideri ai UE au stabilit prin lege că activele vor rămâne înghețate până când Rusia va accepta să plătească Ucrainei despăgubiri postbelice.
Tabăra celor care sunt pentru păstrarea activelor susțin că deblocarea lor în acest moment ar periclita influența UE în negocierile de pace cu Rusia.
După întâlnirea sa cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Riad săptămâna trecută, secretarul de stat american Marco Rubio a sugerat că UE va trebui să fie implicată în negocierile de pace „la un moment dat” având în vedere că a impus sancțiuni Rusiei.
De asemenea, cei 27 de lideri ai UE au stabilit prin lege că activele vor rămâne înghețate până când Rusia va accepta să plătească Ucrainei despăgubiri postbelice.
Costurile reconstrucției Ucrainei sunt estimate la 486 de miliarde de dolari de către Banca Mondială.
„Mulți sunt împotriva deblocării, deoarece consideră că aceștia sunt bani pentru reconstrucție”, a declarat un alt diplomat al UE.
Rusia a dat semne că ar accepta ideea ca fondurile să fie folosite în acest sens cu condiția ca finanțarea să acopere și reconstrucția regiunilor ucrainene aflate sub controlul Moscovei, potrivit Reuters.
O sursă din apropierea discuțiilor de la Moscova a afirmat că Rusia ar putea accepta ca până la două treimi din rezerve să meargă spre reconstrucția Ucrainei, în cadrul unui acord de pace, cu condiția să existe garanții contabile. Restul ar putea merge spre teritoriile controlate de forțele rusești în estul Ucrainei, pe care Moscova le consideră ca fiind parte din Rusia.
Grupul G7 a convenit anul trecut să utilizeze profiturile generate de active pentru a garanta un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Marea Britanie pledează pentru confiscarea activelor rusești înghețate
„Europa trebuie să acționeze rapid și cred că ar trebui să trecem de la înghețarea activelor la confiscarea acestora. Nu este o chestiune în care vreun guvern să acționeze singur. Trebuie să acționăm împreună cu aliații europeni”, a spus marți ministrul britanic de externe, David Lammy.
Petr Fiala, premierul ceh, a declarat, de asemenea, că Occidentul ar trebui să folosească banii pentru a finanța livrările militare pentru Ucraina. Până în prezent, liderii europeni nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la modul de confiscare a banilor fără a se confrunta cu contestații juridice sau a crea un precedent internațional problematic, notează The Guardian.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.