„Nu, nu ma simt ca o eroina. Sunt o persoana epuizata si obosita. Dupa cum a spus si fiul meu, eu sunt acum cea care are a distrus viata familiei noastre. I-am spus ca, uneori, trebuie sa faci lucruri nesabuite pentru a ne face viata mai buna”, a declarat Ovsianikova, mama unui baiat de 17 ani si a unei fete de 11 ani. Ea a recunoscut ca a suferit un soc emotional atat de puternic, incat „nu am putut sa mananc, sa beau sau sa dorm cateva zile”. Marina, editor al Departamentului International al statiei, a povestit ca, lunea trecuta, cand a intrat cu bannerul antirazboiu in studioul postului, in timpul celui mai important de stiri, „Vremia”, ca „era ziua mea libera”.

 Satula de comunicatele de presa care prezentau o imagine complet diferita fata de realitate din Ucraina, jurnalista spune ca a internationat sa-si depuna demisia. „Am avut avut mai multe impulsuri sa ma duc la actiunea de protest din oras cu un afis, dar am vazut ca oamenii care au iesit in strada au fost retinuti si dusi la sectia de politie. Atunci mi-am facut un plan pentru un protest mai eficient”, a rememorat Ovsiannikova. „Am facut afisul acasa. M-am dus la cel mai apropiat magazin de papetarie, am cumparat hartie si carioci si am scris afisul duminica”, povesteste ea. „Afisul a stat ceva timp in masina, apoi l-am adus, ascunzandu-l in maneca jachetei”, continua.

„Am intrat in redactie, l-am scos rapid si am intrat direct in studio cu el. Politistul nu m-a bagat in seama, un astfel de eveniment nu s-a intamplat niciodata in toti cei 50 de ani de existenta a programului Vremia”, spune ea.
Citeste intreaga stire: Ultimele detalii despre jurnalista care a protestat in direct la televiziunea rusa de stat: „Am fugit de razboiul din Cecenia, am trait si eu ce traiesc azi ucrainenii”

„Nu am calculat pe deplin toate consecintele, nu m-am gandit la asta. Dar daca nu as fi facut-o luni, atunci marti, probabil ca mi-as fi depus demisia”, completeaza Marina. Dupa ce a fost arestata, jurnalista a fost imediat condamnata la o amenda de 250 de euro si apoi eliberata. Cu toate acestea, risca in continuare o urmarire penala si o pedeapsa cu ani grei de inchisoare, in conditiile in care o lege recenta condamna raspandirea de „informatii false” despre armata rusa. „Nu le-a venit sa creada ca nu lucrez pentru MI6, FBI sau Mossad si ca nu am avut complici” „Dupa ce am fost retinuta, au inceput imediat sa ma chestioneze cu privire la serviciile speciale cu care as fi in contact. Nimeni nu m-a crezut ca nu am legatura cu niciun serviciu special, ca sunt doar un redactor obisnuit al Channel One, care nu lucreaza pentru MI6, pentru FBI sau pentru Mossad”, a povestit Marina Ovsianikova.

„Nu le-a venit sa creada ca nu am complici, ca nu lucrez pentru serviciile de informatii occidentale, ca nu am niciun conflict cu colegii mei, ca rudele din Ucraina nu mi-au scris nimic”, a intarit jurnalista.

Marina a subliniat din nou ca nu intentioneaza sa plece din Rusia: „Nu sunt pregatita sa-mi petrec inca 10 ani din viata pentru a ma acomodat intr-o tara straina, nu vad acolo oportunitati de realizare profesionala. Familia mea este aici, prietenii mei sunt aici”.

„Rusii gandesc incet, dar in cele din urma ajung la punctul de fierbere. Doar ca este nevoie de ceva timp pentru ca oamenii sa realizeze ce a devenit viata noastra acum”, a mai spus Ovsianikova.

„Obuzele au inceput sa explodeze sub ferestrele noastre” 

Ea a explicat ca intelege suferinta poporului ucrainean: „M-am nascut in Odesa si am trait in Cecenia, din 1985 pana in 1994. Am fugit alaturi de familie cand obuzele au inceput sa explodeze sub ferestrele noastre”. Primul Razboi Cecen, 1994-1996, a fost purtat intre fortele separatiste cecene si trupele Federatiei Ruse si a fost un razboi de gherila pentru afirmarea independentei Ceceniei. In jur de 70.000 de oameni, civili si combatanti, au pierit in lupte. 

Acest episod traumatizant a fost „un fel de declansator, in copilaria mea am experimentat ceea ce traiesc acum refugiatii ucraineni: apartament distrus, pierderea tuturor bunurilor, inceputul vietii de la zero”. „Aveam atunci 12 ani si puteam sa incep viata cu usurinta de la zero, dar mama mea avea peste 40 de ani, iar inceputul unei noi vieti fara absolut nimic a devenit o trauma profunda, din care inca nu poate sa iasa”, a conchis Marian Ovsianikova.