Un sergent american dintr-o unitate de parasutisti a sarit in ajutorul camarazilor sai si dupa moarte.
Sergentul Matthew James Whalen, un veteran american din celebra Divizie 101 Aeropurtata, a suferit un atac cerebral la scurt timp dupa ce a fost lasat la vatra, la numai 35 de ani. Sotia sa, Hannah, si ea o fosta membra a aceleiasi unitati de elita a armatei americane, a luat atunci o decizie dificila: sa doneze toate organele sotului unor alti militari aflati in spital, care aveau nevoie urgenta de transplanturi.
Ultimul act de eroism al parasutistului a fost elogiat atat de fostii tovarasi de arme, cat si de medicii spitalului unde s-a stins. La capataiul sau a avut loc o adevarata ceremonie, care a continuat pe culoarele unde a fost dusa targa cu trupul neinsufletit, pentru a i se preleva organele, zeci de oameni aducandu-i un ultim omagiu si acoperindu-i pieptul cu un steag american.


