Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit vineri seară în partea de nord-est a orașului Philadelphia, împrăștiind echipamente medicale și rezervoare de oxigen într-o parcare de la McDonald’s, au declarat autoritățile americane, citate de hotnews.ro.
Aeronava prăbușită este un avion de evacuare medicală care avea la bord un copil și alte cinci persoane, a declarat compania de ambulanță aeriană care îl opera, adăugând că nu a confirmat niciun supraviețuitor, potrivit Reuters.
Guvernul mexican a declarat că toate persoanele aflate în avion erau cetățeni mexicani, a relatat CNN.
Copilul era o fată care se îndrepta spre casă, cu destinația finală Tijuana, a declarat pentru CNN Shai Gold, care lucrează la strategia corporativă a Jet Rescue Air Ambulance.
Avionul medical s-a prăbușit în apropiere de un McDonald’s iar echipamentele medicale au ajuns până în parcarea restaurantului.
„Sunt bucăți peste tot”, a remarcat un comandant de poliție în timp ce ofițerii lucrau pentru a îndepărta resturile de pe străzi.
Acestea, inclusiv un rezervor de oxigen medical, au fost descoperite la cel puțin 400 de metri de locul unde s-a prăbușit avionul.
Un șofer aflat într-un drive-thru McDonald’s a filmat momentul după ce aeronava a căzut la sol.
Un martor ocular a descris prăbușirea avionului ca fiind „cutremurătoare”.
„A fost pur și simplu îngrozitor. Conduceam pe stradă, veneam la Wendy’s și am văzut un avion care a lovit clădirea și a explodat. Cerul s-a luminat și am tras pe dreapta. S-a luminat tot cerul”, a povestit martorul ocular pentru WPVI.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.