Un cartier dintr-un orășel american a fost complet înghețat. Asta după ce o conductă cu apă s-a spart brusc, inundând străzile, iar din cauza temperaturilor de minus 17 grade, totu

Publicat:21.02.2025, 21:03

Așa arăta la primele ore ale dimineții un cartier din orașul american Detroit. Străzile sunt înghețate la propriu, iar automobilele nu aveau nicio șansă să se miște din loc.

„Am sau am avut un Range Rover din 2020 pe care compania de asigurare mi-a spus că dacă apa a ajuns în interior, atunci nu mai putem să-i facem nimic.”

Totul s-a întâmplat după ce conducta principală de apă din oțel, veche de aproape un secol și cu un diametru de aproape doi metri, s-a spart brusc. Apa a țâșnit în toate direcțiile dintr-un crater care se mărea rapid, iar temperaturile au coborât până la -17 grade Celsius în momentul inundației.

În aceste imagini se vede un bărbat care stă pe acoperișul mașinii sale inundate. Ulterior, polițiștii i-au aruncat o scară și l-au ajutat să se ridice pe un pod.

Peste zi, afară s-a încălzit ușor și gheața a devenit mai fragilă, iar muncitorii și salvatorii au putut evacua oamenii cu ajutorul bărcilor. Peste 400 de case au rămas cu ușile blocate, iar circa două sute nu mai aveau căldură și lumină.