Un elicopter Mi-2 care transporta personal medical s-a prăbuşit sâmbătă în regiunea Kirov, din centrul Rusiei. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit, au anunţat autorităţile din domeniul serviciilor de urgenţă, citate de The Associated Press și News.ro, potrivit hotnews.ro.

Elicopterul era operat de un singur pilot, iar la bordul său se mai aflau un medic şi doi paramedici.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit într-o pădure din apropierea satului Beleenki, situat la aproximativ 700 de kilometri est de Moscova, potrivit unui comunicat al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Salvatorii au găsit iniţial doar trei cadavre la locul prăbușirii, dar ulterior l-au localizat pe al patrulea, a precizat ministerul.

Autorităţile ruse nu au transmis imediat care ar fi fost cauza accidentului.

Mi-2 este un elicopter mic, de concepţie sovietică, utilizat în diverse scopuri.

Citeste si :   Imagini dramatice în orașul ucrainean Dnipro: 4 persoane au murit și 20 au fost rănite într-un atac rusesc - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.