Ungaria a făcut public, sâmbătă, pe X, textul acordului de la Budapesta, din 22 noiembrie, unde miniștrii de interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria au semnat o declarație comună privind intrarea în Spațiul Schengen: După aderare, Bulgaria și România vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni, în timp ce controalele dintre Bulgaria și Grecia vor dispărea, se arată în document, transmite g4media.ro.

Publicat:23.11.2024, 22:15

„Pentru a atenua potențiala modificare a tiparelor migratorii care ar putea apărea ca o consecință imediată a absenței frontierelor interne, să continue să efectueze controale la frontiere în conformitate cu articolul 25, alineatul (1), litera (a), din Regulamentul (CE) nr. 25a alineatele (4) și (5) din Codul frontierelor Schengen la frontierele terestre dintre Ungaria și România și dintre România și Bulgaria pentru o perioadă inițială de cel puțin șase luni, pentru a preveni orice amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne”, se mai arată n documentul citat.

Documentul mai prevede ca eforturile comune de combatere a migrației ilegale către Europa să continue în conformitate cu Declarația comună a Austriei, României și Bulgariei din 29 decembrie 2023.

De asemenea, în document se prevede continuarea sprijinirii Bulgariei în protejarea frontierei terestre externe a UE cu Turcia prin desfășurarea unui contingent multilateral de poliție format din 100 de polițiști de frontieră (Austria 15, Bulgaria 25, Ungaria 20 și România 40).

Obiectivul final este ca Bulgaria și România să adere la Spațiul Schengen până la 1 ianuarie 2025.

„Prin încheierea și punerea în aplicare a prezentei declarații, părțile au convenit să inițieze demersurile necesare pentru adoptarea deciziei oficiale a Consiliului privind stabilirea datei de ridicare a controalelor persoanelor la frontierele interne terestre cu și între Republica Bulgaria și România, până la sfârșitul acestui an”, se mai arată în document.