Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat, duminică, că următoarele zile vor arăta cât de serios este președintele rus Vladimir Putin în ceea ce privește o eventuală pace în Ucraina, în contextul în care reprezentanții administrației americane se îndreaptă spre Arabia Saudită pentru întâlniri cu oficialii ruși, relatează hotnews.ro.

Publicat:16.02.2025, 21:37

Șeful diplomației americane a minimizat preocupările europenilor cu privire la faptul că au fost lăsați pe dinafara discuțiilor de deschidere dintre Rusia și SUA, spunând într-un interviu acordat pentru CBS că procesul de negociere încă nu a început în adevăratul sens al cuvântului.

Duminică, Reuters a relatat că oficialii SUA le-au transmis oficialilor europeni un chestionar cu întrebări referitoare inclusiv la numărul de trupe cu care ar putea contribui la aplicarea unui acord de pace. Totuși, niciun oficial european nu a fost invitat în Arabia Saudită, acolo unde ar urma oficialii americani și cei ruși să înceapă în această săptămână discuțiile despre încheierea războiului din Ucraina.

„Președintele Trump a vorbit cu Vladimir Putin săptămâna trecută și atunci Vladimir Putin și-a exprimat interesul pentru pace, iar președintele și-a exprimat dorința de a vedea o încheiere a acestui conflict într-un mod care să fie durabil și care să protejeze suveranitatea ucraineană”, a declarat Rubio pentru CBS.

„Acum, evident că trebuie să fie urmat de acțiune, așa că următoarele câteva zile și săptămâni vor determina dacă este serios sau nu. Până la urmă, un singur apel telefonic nu face pace”, a continuat secretarul de stat al SUA.

Emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, urmau să plece duminică seară spre Arabia Saudită, conform precizărilor făcute de Witkoff pentru Fox News în cursul zilei. Rubio trebuia să ajungă oricum în Arabia Saudită, pentru că are niște evenimente deja planificate. Duminică, șeful diplomației americane s-a întâlnit la Ierusalim cu premierul israelian.

Componența delegației ruse încă nu a fost stabilită, a precizat Marco Rubio.

Marco Rubio spune că Ucraina și Europa vor fi invitate când se va ajunge la „negocieri reale”

El susține că ucrainenii și europenii vor fi incluși în orice negocieri cu însemnătate.

„În cele din urmă, se va ajunge la un punct – dacă sunt negocieri reale, și încă nu suntem acolo – dar dacă se va întâmpla asta, Ucraina va trebui să fie implicată pentru că ei sunt cei care au fost invadați (de Rusia, n.r.), iar europenii vor trebui, de asemenea, să fie implicați pentru că au sancțiuni asupra lui Putin și a Rusiei”, a afirmat Marco Rubio.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, îi va primi luni la Paris pe câțiva lideri europeni pentru un summit de urgență cu privire la războiul din Ucraina, conform anunțului făcut de către reprezentanții săi.

Întrebat dacă sâmbătă a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și despre o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei, Rubio a evitat să confirme, spunând doar că „nu s-a intrat în detalii”.

După convorbirea purtată de cei doi oficiali, Moscova anunța că aceștia au vorbit inclusiv despre eliminarea „barierelor unilaterale” pe care le introdusese administrația Biden în relațiile cu Rusia.