Pentru a face față numărului tot mai mare de furturi, retailerii britanici „angajează” hoți pentru a testa sistemele de securitate ale magazinelor, scrie adevarul.ro.

Publicat:02.02.2025, 11:39

British Retail Consum anunță că între septembrie 2022 și august 2023, au fost furate bunuri în valoare de aproape 2,5 miliarde de dolari, cel mai mare nivel înregistrat vreodată. Aproximativ 99% din cele 430,000 de incidente raportate în această perioadă au fost clasate fără a fi identificat făptașul.

Așadar, Gill, fost profesor de criminologie, a fondat Perpetuity Research, firmă de consultanță care ajută retailerii să-și îmbunătățească măsurile de securitate, scrie Bloomberg. 

„Hoții misterioși” angajați de firmă sunt infractori de carieră, și testează măsurile de securitate ale magazinului. Gill i-a întâlnit în cadrul cercetărilor din închisori, agenții de probațiune și centre de dezintoxicare.

Gill a studiuat și a predat la universitate cursuri despre infracțiuni și securitate, inclusiv frauda angajaților, recidive și impactul supravegherii video. În cadrul cercetărilor, el a intervievat infractorii încarcerați pentru a înțelege ceea ce el descrie drept „contextul în care comiterea unei infracțiuni este favorabilă”.

Într-unul din cazuri, un hoț din echipa lui Gill a reușit să fure cinci sticle de alcool, pentru că acestea nu aveau etichete de securitate.

„Magazinele au, de obicei, măsuri de securitate, dar fie nu sunt folosite deloc, fie nu sunt folosite corect”, a explicat Gill.

Totuși, testele nu se bucură mereu de succes. Uneori, „hoții misterioși” sunt prinși.

Pentru a evita scurgerile de informații, managerii de magazin nu sunt avertizați dinainte despre teste, ci doar departamentul de prevenire a pierderilor sau responsabilii de securitate ai companiei.

De asemenea, în Marea Britanie, pentru programele de prevenire a criminalității au fost investite 1,5 miliarde de dolari între 2022 și 2023, potrivit British Retail Consum.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.