Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că a purtat discuții cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că speră ca războiul din Ucraina să se încheie în curând, informează Reuters.
„Am avut o discuție foarte bună cu președintele Putin”, a spus Trump în timpul unei întâlniri cu omologul său turc, Tayyip Erdogan, la Ankara, la summitul NATO din Turcia.
„Am purtat o discuție lungă, care a durat mult timp. Iar imediat după aceea am vorbit și cu președintele Zelenski. Cred că amândoi doresc să ajungă la un acord. (…) Cred că vom rezolva problema, sperăm că în curând”, a mai spus liderul american.
Se așteaptă ca Zelenski și Trump să se întâlnească personal miercuri la Ankara, la summitul NATO, după luni de atacuri intensificate ale Ucrainei asupra sectorului energetic al Rusiei și după atacurile masive ale armatei Moscovei care au ucis 50 de persoane în capitala Ucrainei numai în luna iulie.
Zelenski a declarat marți că intenționează să discute despre nevoia disperată a Ucrainei de sisteme defensive antiaeriane pentru a se apăra împotriva atacurilor sângeroase cu rachete balistice și hipersonice ale Rusiei.
Posibilă întâlnire între Trump și Putin
Mai devreme în cursul zilei de marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că SUA și Rusia nu au ajuns încă la niciun acord cu privire la o posibilă vizită a președintelui american Donald Trump în Rusia, inclusiv la o eventuală vizită la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, transmite hotnews.ro.
Discuția despre o întâlnire în Rusia a apărut după ce consilierul de la Kremlin, Iuri Ușakov, a declarat presei că Trump și-a exprimat admirația pentru Muzeul Ermitaj în timpul recentei sale convorbiri telefonice cu Putin de duminică. În replică, președintele rus a afirmat că Trump are o invitație permanentă de a vizita Rusia.
Întrebat marți dacă președintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe omologul său american să viziteze orașul său natal și Ermitajul, Peskov a răspuns: „Nu există acorduri concrete în această privință în acest moment”, potrivit agenției ruse de presă TASS.
Trump a vizitat Sankt Petersburg, cunoscut pe atunci sub numele de Leningrad, în 1987, când a călătorit în Uniunea Sovietică pentru discuții privind potențiale proiecte de construcție a unor hoteluri în Moscova și Leningrad.


